Habarnamdece mă strânge timpul. Habarnamcum am ajuns astfel. Habarnamunde l-am pierdut ca și prieten. Aș vrea să mai înșir sprinten cuvinte, dar habarnamcând. Vorbeam cu mine, habarnamCeMi-aVenit, despreimensitatea creșei când conștiința m-a găsit, singură, acolo. De pătuțurile acelea din fier ruginit îndrăgostit de verde. Multepătuțuri. Cât cuprindea privirea unui om mic. Când se ridicahuruind grilajul metalic, eram ca în pântecul mamei, in siguranță. Cealaltă mine mi-a amintit apoi de grădiniță, de câtde mari erau sălile, dulapurile și Guliveriii care aveau grijă (și) de mine. Gândul m-a dus la școala mea pentru opt ani. Înprimariat, holurile erau prea lungi, prea înalte și exagerat de vitrate. În gimnaziu, băncile au încetat să mai crească, iarholurile, Doamne!, erau la fel de lungi deși milimetric maiînguste. În liceu, clădirea era mult prea departe și ceva maiîntortocheată. Holurile se lățiseră, nu și băncile. Ori catedra. Facultatea era faraonică. Plafoanele rezemau cerul și culoareleerau nepermis de late cu tot cu vitrinele acelea mastodontice.Peste ani, am vizitat creșa și zidurile m-au turtit. Mă întrebamcum am putut să încap vreodată acolo. Grădinița era pentruliliputani, fără dubiu. Și școala se micșorase. Mă miram cum au putut să fie bulevarde holurile, iar corpurile de iluminat stele. Liceul l-am găsit la fel de întortocheat. M-a strâns doar intrarea. Facultatea are abia acum dimensiuni decente. Nu cumva timpulși spațiul ne rămân tot mai mici? …….. Nu mai...
I.T.P.-isme Părea un vis în vis, într-un dăunăzi înstelat, când retrăiam mental cea mai mirabilă experiență de peste zi. Realitatea din vis era fișată I.T.P., acronimul inspecției tehnice periodice. Scrisul datat, criptat de grabă, și...
