Conecteaza-te cu noi

StiriEst

UPDATE Femeie in coma dupa ce a cazut din caruta. Elicopterul SMURD a fost solicitat sa intervina

Publicat

in

O femeie de 48 de ani, din localitatea vasluiană Deleşti, a fost transportată, joi după-amiază, cu elicopterul SMURD, la Spitalul de Neurochirugie Iaşi, după ce a căzut în cap dintr-o căruţă. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale acesteia.

Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, pe drumul judeţean care tranzitează comuna vasluiană Deleşti.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, femeia de 48 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut din căruţă, lovindu-se puternic la cap.
Una dintre celelalte persoane care se aflau în căruţă a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia unui echipaj medical, în zonă ajungând atât medicul de familie din comună, cât şi o ambulanţă.

”Victima era într-o stare foarte gravă, din cauza traumatismului sever suferit la nivelul capului. În consecinţă, s-a solicitat şi sprijinul elicopterul SMURD care deserveşte zona Moldovei”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, medicul Dan Ungureanu.
Elicopterul SMURD a aterizat pe un teren din apropierea localităţii Deleşti şi, după ce a preluat femeia, a transportat-o în comă profundă la Spitalul de Neurochirugie Iaşi. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale acesteia.

Adriana ADAM

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.