StiriEst
Centrul de Asistenta Medico Sociala Bacesti – o oaza de speranta pentru bolnavi

De câţiva ani buni încoace, Centrul de Asistenţă Medico Socială din Băceşti este una dintre instituţiile etalon din judeţ. Prin grija conducerii, dar şi datărită unei munci susţinute a întregului colectiv de salariaţi, persoanele internate în acest centru beneficiază de cele mai bune servicii medicale şi sociale. Cu toate că investiţiile au făcut din centrul din Băceşti un reper în judeţ, ele nu se vor opri, conducerea analizând posibilitatea de noi proiecte ce urmează să fie derulate în beneficiul pacienţilor.
Centrul de Asistenţă Medico Socială Băceşti are rolul de a acorda servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu afecţiuni cronice care necesita permanent sau temporar supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială nu au posibilitatea să-şi asigure nevoile sociale şi sa-si dezvolte propriile capacitati si competente pentru reintegrare sociala. Evaluarea medico-sociala a persoanelor cu nevoi medico-sociale se face în unitatile sanitare cu paturi de catre personalul medical sanitar al acestor unităţi. În Centrul de Asistenţă Medico Socială se internează persoane cu nevoi medico -sociale stabilite la recomandarea unităţilor sanitare sau la solicitarea persoanelor fizice sau juridice în baza grilei de evaluare medico-socială a persoanei, aprobate prin OMS si al Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei nr.491/181/2003.
Internarea în centru se aprobă numai de către directorul centrului, in baza cererii formulate si numai după semnarea în prealabil a angajamentului de plată a contribuţiei personale de către beneficiar sau de către sustinătorii legali ai acestuia, dacă realizează venituri, dupa caz.
„Suntem alături de oamenii pe care îi avem internaţi aici şi care au nevoie de mai multe servicii, pe lângă cele medicale. Înţelegem nevoia lor de consiliere psihologică, de asistenţă socială şi îi sprijinim aşa cum putem. Vin beneficiari din tot judeţul, cu nevoile şi cu necazurile lor, fără documente de identitate, fără alte acte importante.Pe toţi încercăm să-i ajutăm, în măsura în care legislaţia ne permite. Sunt persoane pe care le-am sprijinit să-şi întocmească dosarele de pensionare sau să rezolve alte probleme cu care se confruntau punctual, pentru că nu este suficient ca ei să fie îngrijiţi din punct de vedere fizic, ci au nevoie de sprijin moral, dar şi de ajutor concret, atunci când nu mai pot să-şi rezolve singuri problemele”, a declarat directorul centrului, Ion Brişcaru. În ultimii ani centrul a fost dotat cu aparatură de înaltă performanţă şi a încercat, totodată, folosirea unor terapii alternative. „Peste tot în lume, se vorbeşte în ultima perioadă, despre folosirea excesivă a antibioticelor. Etimologic, vorbim de ceva care este înpotriva vieţii, iar noi ne-am gândit să ne axăm pe tot ceea ce ţine de natural, de medicină alternativă. Am plantat arbuşti, plante medicinale, am amenajat o salină, încercăm să venim cu terapii noi. Avem coacăze, zmeură, mure, agrişe – plante care fac minuni şi pe care beneficiarii noştri le pot consuma direct de la sursă, cu beneficii imense pentru starea lor de sănătate. Am plantat o livadă de meri, peri şi pruni; avem fructe şi legume, atât pentru consum în sezonul cald, cât şi pentru conserve – dulceţuri, gemuri, zarzavat pentru mâncăruri, tot felul de conserve. Beneficiarii ajută la culesul acestora, este vorba despre ergoterpie – o alternativă la terapiile tradiţionale, pe care se pune foarte mult accent în lucrul cu bolnavi ca cei din centru nostru. Căutăm mereu să ne îmbogăţim activitatea, să venim cu idei noi. La noi se ştiu puţine lucruri despre ergoterapie, dar văzând metode noi de abordare a recuperării şi a terapiei, am aplicat cu succes în centrul nostrum terapia ocupaţională. Practic, oamenii muncesc alături de angajaţii centrului, putând astfel să se recupereze şi având în acelaşi timp satisfacţia muncii. Le găsim tot felul de preocupări care să nu îi suprasolicite, ci să le dea sentimentul utilităţii activităţilor pe care le desfăşoară”, a declarat directorul CAMS Băceşti, Ion Brişcaru.
În această perioadă, prepararea conservelor pentru sezonul rece este în toi. După ce pe parcursul verii s-au pregătit cele mai gustoase gemuri, dulceţuri sau compoturi, acum a venit rândul murăturilor, al tocanelor de tot felul. Doar aşa beneficiarii din centru se asigură că vor avea pe masă la iarnă cele mai gustoase preparate, făcute cu pasiune dar şi cu cele mai bune produse. Ion Brişcaru a spus că în continuare în cadrul centrului investiţiile vor fi continuate, astfel încât beneficiarii să se poată bucura de cele mai bune condiţii.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră