Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Botoşani: Cursuri gratuite de prim ajutor, de Ziua Europeană a Resuscitării

Publicat

in

De Ziua Europeană a Resuscitării, care se sărbătorește în fiecare an pe 16 octombrie, botoșănenii au fost învățați cele mai importante tehnici de salvare a vieții.
Iar cursurile de prim ajutor sunt predate de către medicii și asistenții U.P.U. – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, împreună cu paramedicii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
Lecțiile s-au desfășurat în municipiul Botoșani – Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”, în municipiul Dorohoi – Sala Polivalentă, precum și în sălile de sport din orașele Săveni și Ștefănești.
Iar acest demers are drept scop educarea populaţiei din județul Botoșani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator.
Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier.
Mihaela SIMA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.