Ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului – Vovidenia: semnificație, tradiții și obiceiuri la români

Prăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică este celebrată atât de creștinii ortodocși, cât și de romano-catolici, an de an, pe 21 noiembrie, și marchează un moment important din viața copilei de trei ani , cea care avea să devină mama Mântuitorului Isus Hristos, și anume ziua în care părinții ei, drepții Ioachim și Ana, au adus-o la templul din Ierusalim, după făgăduință.
Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea Vovidenia sau Ovidenia, termen ce provine de la slavonul ”văvedenie” = intrare.  Apoi, a căpătat în popor o conexiune cu verbul ”a vedea” (prin intermediul cuvântului „vedenie”). În acest fel, s-a ajuns să se spună că Ovidenia se ține pentru că în această zi s-a vădit (văzut) lumea pe care Dumnezeu a vestit-o la Blagovestenie (Buna Vestire). Din acest motiv, Ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului este consacrată ochilor care văd și luminii ce rupe întunericul.
De asemenea, este „sărbătoarea care anticipează hramul închinat Nașterii Domnului. La Templul din Ierusalim s-a pregătit Maria, prin lucrarea și adumbrirea Duhului Sfânt, pentru a deveni Templul Fiului lui Dumnezeu” (Presfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul).
Tradiția Bisericii ne spune că, atunci când îngerul Gavriil i-a zis Anei că pântecul ei va rodi, ea a exclamat de bucurie: ”Dacă voi naște prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieții sale!” Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinții au dus-o în Biserică, încredințând-o preoților, unde a rămas până la vârsta de 15 ani.
Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, a întâmpinat fecioara și a purtat-o prin cele mai tainice lăcașuri ale Templului, binecuvântând-o: ”Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârșitul veacurilor, El își va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel.” A fost condusă în acel loc sfânt, pentru că ea însăși avea să devină „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, sălaș al lui Dumnezeu-Cuvântul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Veșnic, avea să ia trup Să se facă cuprins în pântecele ei.
Astfel, fericita Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea în rugăciune, iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui maini se obișnuise a-și primi hrana. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu.
Așa a fost viața ei în feciorie, când locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi, crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune. Pentru că mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea Celui de Sus.
Ziua în care se prăznuiește Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită ”Sfânta Maria cea Nouă”. Sărbătoarea cu dată fixă, 21 noiembrie, s-a extins apoi în tot Orientul creștin, cât și în Occident. Este marcată cu cruce roșie în calendar și cu dezlegare la pește. Este considerată o zi a luminii, când credincioșii se roagă să nu fie învinsă de întuneric și ca moartea să nu învingă viața.
Tradiția populară religioasă mai zice că, în noaptea de Vovidenie, cerul își deschide porțile și oamenii credincioși  pot să îl vadă chiar și pe Iisus Hristos. De aceea, în noaptea de Vovidenie, se dă de pomană pentru sufletul celor morți chiar în cimitire și se aprind lumânări la morminte, care nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă, iar lumina lor va călăuzi sufletele celor adormiți .
Se zice că ar fi ziua în care începe iarna, iar țăranii spun că în noaptea de Ovidenie comorile ascunse ard cu flacără albastră, iar cerurile se deschid și, precum în ziua de Crăciun, animalele pot grăi cu glas omenesc. Cum este o sărbătoare a luminii, ”ce sparge întunericul iernii și al morții”, există tradiție de a petrece această  noapte cu lumină și cu focuri aprinse, cercetând cerul cu luare-aminte, pentru a afla din semnele vremii și ale rodului anului ce urmează. Frumusețile cerului sunt văzute numai de cei buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii ce nu au văzut la ochi femeie. Această sărbătoare se ține pentru ochii ce văd, pentru vedere. În acest scop, unii oameni sfințesc în această zi câte un prosop, cu ajutorul căruia, la nevoie, se șterg la ochi cu apă.
Ovidenia este considerată în popor o zi magică. O trăsătură caracteristică a acestei sărbători este metafora luminii, prezentă în legende, credințe și superstiții. În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul și soarele. Pentru reușita copiilor, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea. În noaptea când se sărbătorește Ovidenia, se aprinde și se veghează o lumânare lungă și încolăcită în sens invers acelor ceasului. Mărimea lumânării reprezintă dimensiunea simbolică a anului calendaristic, iar semnificația obiceiului este moartea și renașterea ce survin odată cu încheierea unui ciclu și începerea altuia nou, înnoirea timpului.
Se dau de pomană oale de lut sau căni cu apă sau bragă, lumânare aprinsă și colăcel. Se prepară alimente specifice, care protejează de rău și aduc belșug: vărzari, plăcinte, covașă, plăcinte cu poale-n brâu umplute cu dovleac (Moldova). La praznice, se dau de pomană bucate de post și bucăți de pește. Această sărbătoare se ține cu sfințenie mai ales de către femei, pentru protejarea de boli și a celor din casă. Importanța acestei sărbători este foarte mare și în această zi nimeni nu trebuie să muncească, mai ales că, vorba moldovenilor: ”Ovidenia o țin până și turcii”.
Așadar, să ne ajute Bunul Dumnezeu și să înțelegem că ”Maica Domnului este icoana vie a Bisericii nu numai pentru femei, dar și pentru bărbați. Iar sufletul fiecărui creștin care se sfințește prin post, rugăciune și milostenie este asemănător cu sufletul și viața Maicii Domnului” (Preafericitul Daniel). Important e să pătrundem în înțelesul profund al evenimentului istoric și să descoperim că prezența ei în Sfânta Sfintelor e roditoare: face ca fiul lui Dumnezeu să Se nască din ea. Deci, Hristos Se va naște, va muri și va învia tainic cu tot omul care viețuiește în Biserică.
Iată de ce, în această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute în lumină și căldură, înmuguresc și înfloresc și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Să nu uităm că în colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr. Pentru că strămoșii noștri știau de la bătrânii lor că acea nuielușă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă înflorea până de Nașterea Domnului, însemna că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguța.