Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Primăria Suceava alocă un milion de euro pentru o parcare subterană

Publicat

in

Municipalitatea va aloca un milion de euro pentru construirea unei parcări subterane în Piaţa Mică din Suceava, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Ion Lungu.

Primarul Sucevei a spus că una dintre priorităţile din acest an o reprezintă continuarea modernizării pieţelor din municipiu, iar parcarea face parte din investiţia ce include reabilitarea şi modernizarea Pieţei Mici.

Parcarea subterană ar urma să aibă 70 de locuri, fiind situată în proximitatea Universităţii ”Ştefan cel Mare”, Spitalului Judeţean de Urgenţă, Poliţiei Municipiului Suceava sau Observatorului Astronomic, toate aceste instituţii având un număr insuficient de locuri de parcare.

‘Dorim ca această parcare subterană să fie parte integrantă a pieţei. Valoarea totală a investiţiei se va ridica la un milion de euro. (…) Aşteptăm din moment în moment să se aprobe bugetul, să trecem la treabă. Eu sper să începem din acest an această parcare subterană la Piaţa George Enescu’, a spus Lungu, precizând că în bugetul local a inclus deja o sumă de 3,5 milioane de lei cu această destinaţie.

Mihaela SIMA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.