StiriEst
Masa de Paşte, se comandă cu două săptămâni înainte, la firmele de catering! Iată prețurile!

Masa de Paşte se pregăteşte de acum. Chiar dacă mai sunt două săptămâni, firmele de catering primesc comenzi la foc continuu. Meniuri sunt pentru toate gusturile. De la preparate tradiţionale, precum drob şi sarmale, până la specialităţi cu fructe de mare.
Şi marile magazine şi-au umplut deja rafturile cu produse de Paşte. Mai ales cu cozonaci, care s-au vândut anul trecut în număr record: peste şapte milioane şi jumătate de bucăţi în doar câteva zile.
Cine nu vrea să piardă timpul în bucătărie iese la cumpărături. Drobul, cozonacul sau pasca, făcute după reţete tradiţionale, se găsesc deja în magazine.
Cu 34 de lei se vinde kilogramul de drob în supermarket. Dacă ar trebui să cumpărăm toate ingredientele şi să îl pregătim în casă, ne-ar costa tot atât, însă am pierde cel puţin două ore în bucătărie. Şi cozonacul poate fi cumpărat de-a gata.
Comercianţii se aşteaptă să vândă cel puţin şapte milioane de cozonaci, după recordul de anul trecut. Unul întreg costă 15 lei. Dar cel mai îndrăgit desert de sărbători poate fi cumpărat şi la kilogram, cu 25 de lei. Ouăle roşii, în schimb, au acelaşi gust indiferent dacă sunt vopsite acasă ori luate din magazin. Diferă însă preţul: 15 lei costă un carton cu opt ouă de-a gata. Dublu faţă de cele pregătite în casă.
Sunt şi români care primesc tot meniul de Paşte direct la uşă. În această perioadă, telefoanele firmelor de catering sună la foc continuu.
Un meniu cu ouă roşii, drob, pască, cozonac şi pulpă de miel costă 50 de lei de persoană. Sunt şi români care preferă fructele de mare sau carnea de vită. Un astfel de meniu porneşte de la 100 de lei şi poate să ajungă la 300 de lei.
Anul trecut, pregătirea mesei de Paşte i-a costat pe români, în medie, 542 de lei. Aproximativ o treime din veniturile medii ale unei gospodării.
Miruna BADEA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră