StiriEst
Dosar penal pentru falsele măicuţe din Vaslui care au împins un bărbat pe linia de cale ferată

Poliţiştii au întocmit dosar penal în cazul celor două femei care au semănat panică prin Vaslui, îmbrăcate în măicuţe. Ele au agresat mai multe persoane pe stradă, totul culminând când una dintre ele a împins un bărbat pe linia de cale ferată.
Două echipaje din cadrul Politiei Municipiului Vaslui s-au deplasat în zona gării CFR, au interceptat și identificat cele două femei, după care le-au condus la sediul Poliției Municipiului Vaslui, unde au fost audiate.
Ieri, la ora 14.30, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că două femei, de 46, respectiv 69 de ani, au împins o femeie de 35 de ani, care se plimba cu fiul minor pe strada Republicii.
De asemenea, în urma unei postări apărute pe o rețea de socializare, polițiștii de la transporturi feroviare Vaslui s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Aceleaşi femei au fost protagonistele unui alt eveniment violent, pe peronul gării CFR Vaslui, context în care una dintre cele două femei sus menționate a împins un bărbat pe linia de cale ferată. Bărbatul a fost identificat și audiat în cursul zilei de astăzi, declarând că nu dorește să depună plângere prealabilă.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penala pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, una dintre femei fiind sancționată contravențional la Legea 61/1991. Poliţiştii informează că cele doua nu figurează că fiind măicuțe. observator
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră