StiriEst
O femeie din Suceava şi-a îngropat un copil în curtea casei

O femeie din Suceava, inginer la o companie multinaţională, şi-a îngropat un copil în curtea casei. Femeia a recunoscut ce a făcut şi i-a condus pe poliţişti exact în locul în care a îngropat copilul nou-născut.
Potrivit unor surse, femeia ar mai fi îngropat în curte alţi doi copii.
Mamă a trei copii, pe care îi creşte împreună cu soţul ei într-o casă din Dorna Candrenilor (Suceava), femeia în vârstă de 37 de ani a născut acasă, ieri, 12 august 2019.
Vecinii au fost cei care au observat că femeia a născut, însă a negat acest lucru. Informaţiile au ajuns la urechile unui poliţist care a făcut verificări la spitalele din zonă.
Astfel, luni seară, acesta s-a prezentat la familia din Dorna Candrenilor şi a luat-o pe femeie la întrebări.
Aşa a aflat că femeia a născut acasă şi apoi a băgat copilul într-un sac şi l-a îngropat în curtea casei, notează monitorulsv.ro.
Astăzi, mai multe echipe de criminalişti şi ofiţeri de Poliţie, coordonate de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au descins la locuinţa femeii.
Potrivit unor surse, aceasta ar fi îngropat alţi doi copii.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră