StiriEst
O tânără din Vaslui cucerește din nou America! O sculptură a sa, expusă în faţa Primăriei din Beverly Hills

Micuţa Picasso, pictoriţa din Vaslui stabilită peste Ocean, cucereşte din nou America! O sculptură din bronz, de peste doi metri, realizată de româncă va fi expusă permanent în faţa Primăriei din Beverly Hills, oraşul vedetelor. Lucrarea exprimă dragostea care ne umple viaţa sub diferite forme, spune Alexandra Nechita. Să mergi fără teamă spre ceea ce îţi doreşti, este gândul care a purtat-o, încă din copilărie, spre succes.
„Sunt super-încântată că pot împărtăși tuturor vestea asta extraordinară pe care am primit-o, că o lucrare de-a mea va fi plasată permanent în Beverly Hills, în fața Primăriei. Este o lucrare din bronz care are o înălțime de 2 metri și jumătate, se numește Anatomia Iubirii”, dezvăluie Alexandra Nechita. În schimbul iubirii pe care o transmite prin artă, Alexandra Nechita a primit cel mai frumos cadou de ziua ei. O recunoaştere publică a talentului, în ţara care a adoptat-o şi a numit-o „Micuţa Picasso”.
ALEXANDRA NECHITA, artist plastic şi sculptor: Sunt onorată și copleșită, fără cuvinte am rămas! E o realizare foarte mare, e un vis pe care îl aveam de ani și ani!
La doar opt ani, Alexandra Nechita uimea lumea cu o expoziţie găzduită de Biblioteca din Los Angeles. Lucrările ei au fost asemănate de critici cu picturile lui Picasso, iar Alexandra a devenit copilul răsfăţat al Americii, ţară în care părinţii ei s-au refugiat în timpul regimului comunist din România.
„Nici măcar nu auzisem de Picasso, nu ştiam cine a fost Picasso. Mă simţeam foarte bine când pictam în acest mod pentru că voiam să fiu diferită. Când eram mică, nu aveam un sentiment de încredere în mine, din contră. M-am gândit că, dacă pun pe pânză imperfecţiunile mele, îmi voi reamiti că frumuseţea se găseşte în toate formele”, spunea Alexandra Nechita când a fost invitată la emisiunea celebrei Oprah Winfrey.
Absolventă a Facultăţii de Arte din Los Angeles, Alexandra Nechita este acum un artist care expune în muzee din toată lumea. Lucrările ei se regăsesc şi în colecţii particulare deţinute de celebrităţi precum David Letterman, Whoopi Goldberg sau Calvin Klein. Cea mai scumpă pictură s-a vândut cu 400 de mii de dolari. Luna trecută, Alexandra Nechita s-a întors în România. Vrea să-şi deschidă un atelier în Bucureşti şi să ofere Capitalei o lucrare din bronz, asemănătoare cu cea expusă în Beverly Hills.
Alexandra Nechita a început să picteze de la vârsta de doi ani, iar la 15 ani a devenit ambasador ONU al Păcii şi Bunăvoinţei în Arte. Acum, îşi retrăieşte copilăria punând penelul în mâna fiicei sale de patru ani. Dintre toate lucrările de suflet, una are legătură cu România şi nu este de vânzare.
”Este un portret, eu efectiv pe brațele bunicului meu. Cu niște elemente care îmi aminteau de el și de experiența alături de el, e o lucrare de care n-am să mă despart niciodată”, declara luna trecută artista româncă. Cele mai recente lucrări ale româncei au pornit anul acesta în cel mai mare turneu american.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră