Delia nu are nici mâini, nici picioare, dar învață să scrie în clasa I

O fetiţă din Vaslui e un munte de voinţă şi ambiţie! La 8 ani, Delia ne dă tuturor o lecţie, despre cum să nu te dai bătut în faţa greutăţilor vieţii.

Născută fără mâini şi fără picioare, abandonată repede de mama ei, copila creşte într-un centru de plasament. Şi tocmai a început clasa întâi.

Prima ei dorinţă la şcoală e să poată scrie. Ţine pixul cu gura şi exersează zi de zi, încurajată în primul rând de colegii ei de clasă, care i-au devenit prieteni.

Delia a fost părăsită de mama ei, la puţin timp după ce a venit pe lume. Însă copila nu conteneşte să-i surâdă vieţii, iar vineri le-a înseninat tuturor ziua, la şcoală. S-a simţit ca o mică prinţesă, în rochiţa roşie, tocmai primită cadou.

Angajată a centrului: „I-am luat rochiţa ieri, şi acum mă întreabă de unde am luat-o. Pa, Delia, succes la şcoală, te pup!”.

Delia a crescut la Complexul de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Handicap din Bârlad, îngrijită cu blândeţe de angajatele de aici. Dimineaţa, este aşezată într-un cărucior, urcată într-o maşină şi dusă la o şcoală din oraş.

Toţi o iubesc, de îndată ce o aud vorbind: parcă oamenii mari prind putere când îi văd curajul şi seninătatea. Fetiţa zâmbeşte mereu şi bucuria ei se trasmite instantaneu celor din jur!

În timpul orelor, o doamnă care este instructor în educaţie stă mereu lângă Delia.

Reporter: „Cum e la şcoală?”
Delia: „Bine”
Reporter: „Ce îţi place cel mai mult?”
Delia: „Punctul”.
Reporter: „Să faci puncte?!”
Delia: „Da. Şi liniuţa verticală”.

Anul trecut, fetiţa a trecut cu bine de clasa pregătitoare. Iar acum, în clasa întâi, doamna învățătoare o ajută să-şi îndeplinească visul cel mai mare – să scrie!

Învățătoare: „Scriem de sus în jos, de sus în jos. Ia vezi! Bravo, bravo, lăsăm un pic de loc, două pătratele. Tot tu, nu eu, tu. Aşa, aşa. Poţi să faci până la capăt?”
Delia: „Da”.

Gabriela Corbeanu, învăţătoarea Deliei: „E un copil vesel, dornic să aibă prieteni şi să vină la şcoală să înveţe lucruri noi. E un copil cu multă ambiţiei, e foarte atentă la ore”.

Mirela Petcu, şefa Complexului de servicii comunitare: „După vârsta de 3-4 ani, tot am ţinut legătura cu medicii care au zis că a avut noroc că s-au dezvoltat bonturile şi să nu protezăm, pentru că se opresc din dezvoltare. A fost bine, pentru că Delia se mişcă singură în casă, face unele lucruri, iar acum două zile a luat pixul şi s-a apucat de scris”.

Georgiana Mihalache, instructorul Deliei:„Ea e un exemplu nu doar pentru copii, ci pentru adulţi. Putem învăţa de la un copil că se poate, cu puţină ambiţie şi efort, putem ajunge unde ne dorim, trecând peste obstacole”.

Încă de când Delia era mai micuţă, mai multe familii au vrut să o adopte. Însă, deocamdată, ea a rămas în centru. Ortopezii care au consultat-o spun că abia după vârsta adolescenţei, când organismul ei se va opri din creştere, ar putea fi indicată protezarea membrelor.