Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Lacrimi după moartea familiei Danilcenco din Huși! Episcopul Ignatie a mers la rudele răpuse de durere

Publicat

in

Tragedia cu patru morţi în urma unui accident din județul Iași, în care a pierit o întreagă familie, a şocat comunitatea din Huși. În accident a murit profesoara Manuela Danilcenco, de 52 de ani, soțul femeii, de 51 de ani, fiul lor, Theodor, în vârstă de 23 de ani şi iubita băiatului, Ana. Este doliu și la 

Liceul Tehnologic Ioan Corvin din Huși, acolo unde Manuela Dănilcenco era profesoară. Elevii și profesorii sunt șocați, iar mesajele de condoleanțe curg pe rețelele de socializare. 

“Mi-e foarte greu să vorbesc la trecut. Încep prin a vă mulțumi pentru sprijinul și atenția dumneavoastră pe care ați arătat -o fată de noi pe parcursul anilor în care ne-ați fost dirigintă. Pentru mine ați fost un exemplu pe care nu pot să-l uit! Am avut atât de multe lucruri de învățat de la dumneavoastră, v -am admirat pentru toată corectitudinea și personalitatea puternică de care ați dat dovadă. Îmi cer iertare pentru zilele în care mi-ați părut imposibilă, deși știam că aveți dreptate. Ne-ați părăsit atât de repede iar când ne-ați părăsit ați plecat cu o parte din inimile noastre. Ați fost și veți rămâne cea mai bună dirigintă . Ați zburat atât de repede încât nu ne-ați dat șansa de a ne reîntâlni. Dumnezeu să vă ierte!”, a scris o elevă. 

“Drum lin spre cer! Sincere condoleanțe ,ați fost o diriginta minunata, un om minunat!”- mesajul unei alte eleve. 

“Dumnezeu sa va odihnească în pace pe dumneavoastră și pe familia dumneavoastră, ati fost si veti ramane in inimile noastre. Ati fost ca o mamă doamna dirigintă. Drum lin spre cer!”

“Nu cred asa ceva, nu cred…scumpa profesoara, cea mai iubita de noi. Odihna vesnica!Condoleante!” Manuela Danilcenco lucra la Liceul Tehnologic Ioan Corvin din Huși. Era singură la părinți, iar mama femeii a suferit un șoc în momentul în care a aflat cumplita veste. Singurul său copil nu mai este. Duminică seara, rudele și apropiații familiei Danilcenco s-au strâns în apartamentul rămas gol după moartea celor trei. Acolo a ajuns și Preasfințitul Părinte Ignatie. Rudele povestesc că Episcopul Hușilor a apărut la ușă și că oamenilor nu le venea să creadă că acesta este acolo. A oferit sprijin moral familiei și a spus o rugăciune.

“Cu profundă durere am aflat că, în după-amiaza zilei de 6 octombrie 2019, 4 persoane din Episcopia noastră şi-au pierdut viaţa într-un tragic accident pe drumul dintre localităţile Târgu Frumos şi Iaşi.

În aceste momente de profundă durere, inexprimabilă în cuvinte, adresăm familiilor rămase sincere condoleanțe, încredinţându-i de întreaga noastră compasiune și intensă rugăciune. Dumnezeu, Cel care mângâie cu adevărat inimile celor aflaţi în suferință, să reverse harul Său plin de lumină și de dragoste peste cei cu sufletele cernite de durere, rugându-L, cu fervoare, să odihnească cu drepţii sufletele celor ce au trecut la El astăzi, iar pe membrii familiilor îndoliate să îi întărească în aceste clipe de grea încercare”, se arată într-un comunicat al Episcopiei. 

Cu o zi înainte de cumplita tragedie, profesoara Manuela Danilcenco își sărbătorise ziua de naștere. Fiul acesteia, Theodor Danilcenco urma să se căsătorească, iar pregătirile pentru nuntă erau în toi. În accident au murit și Victor Danilcenco, soțul Manuelei, dar și Ana, viitoarea noră. 

Tragicul accident

Cei trei membrii ai familiei Danilcenco au murit duminică după-amiază, într-un cumplit accident produs în apropiere de Bălţaţi, judeţul Iaşi. Alte patru persoane au fost rănite şi au ajuns de urgenţă la spital. Tragedia s-a produs pe şoseaua denumită ‘Drumul morţii’ după ce şoferul unui autoturism marca Opel Astra, în care se mai aflau alte trei persoane, a decis să întoarcă peste marcajul dublu. În acel moment, şoferul unui autoturism marca Jaguar F-Pace a observat prea târziu intenţia celuilalt şofer şi nu a putut evita accidentul. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul Opel Astra a fost complet distrus, iar cei patru oameni aflaţi în interior au murit pe loc. Alte patru persoane din Jaguar au fost rănite. Două dintre ele au refuzat să primească îngrijiri medicale, iar celelalte două au fost transportate de urgenţă la Spitalul de Urgenţă ‘Sf. Spiridon’ din Iaşi. Martori la cumplitul accident, alţi şoferi au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului au ajuns numeroase echipaje medicale, de Poliţie şi de Descarcerare. Pompierii de la Descarcerare s-au chinuit zeci de minute să îi scoată pe cei patru pasageri din Opel-ul transformat într-un morman de fiare contorsionate. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei patru.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.