StiriEst
UPDATE: De peste zece ore pompierii vasluieni incearca sa scoata un barbat cazut intr-un put-FOTO

UPDATE –
Intervenția s-a încheiat și a fost una foarte dificilă, deoarece victima era căzută de mai multe zile în fântână. Dificultatea majoră a constat în faptul că pe lângă diametrul foarte mic al puțului, acesta avea și o deviație de peste 70 cm la o adâncime de peste 13 metri.
În acțiune s-au implicat și autoritățile locale, primarul comunei închiriind un buldoexcavator de la o societate comercială. Cu ajutorul buldoexcavatorului a fost săpat un puț paralel, cu adâncimea de cinci metri, iar după ce malurile acestuia au fost asigurate, s-a trecut la executarea unui pasaj de trecere între cele două puțuri. Prin orificiul săpat în fântână a putut fi degajată victima, un bărbat în vârstă de 43 ani, din localitate. Operațiunea de recuperare a durat mai bine de zece ore. Cercetările sunt efectuate de instituțiile statului abilitate în acest sens.
STIREA INITIALA
Mai mulţi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui intervin de peste 10 ore în localitatea Butucăria, pentru degajarea unei persoane care a căzut într-un puţ şi a decedat. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, intervenţia este una foarte dificilă, din cauza faptului că puţul este îngust şi pentru ca salvatorii să ajungă la victimă sunt necesare săpături, iar terenul din zonă este instabil, existând riscul prăbuşirii. ‘O persoană a observat în cursul dimineţii picioarele unui bărbat, ieşite la suprafaţa apei dintr-un puţ, pe raza localităţii Butucăria. La faţa locului s-au deplasat echipajele de intervenţie formate din alpinişti şi membri ai echipei de descarcerare. Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că puţul este foarte îngust, iar persoana nu poate fi extrasă. Au mai fost deplasate persoane şi a fost solicitat un buldoexcavator, urmând să fie făcute săpături pentru extragerea pe lateral a victimei blocate, care este decedată de mai multe zile. Operaţiunea este foarte riscantă, având în vedere că în zonă solul este friabil. Trebuie asigurat terenul pentru ca intervenţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă pentru salvatori’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu. Din primele informaţii, victima ar fi un bărbat din aceeaşi localitate.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră