StiriEst
Panica a pus stăpânire pe părinţi, în plin sezon gripal. Spitalele, luate cu asalt

Un bebeluş a fost ucis subit de gripa de sezon. Este cea de-a noua victimă a victimă a virusului gripal. Fetiţa, în vârstă de 11 luni, din Vaslui, nu fusese vaccinată. În plin sezon gripal, panica a pus stăpânire, în special pe părinţi. Când ies de la serviciu, iau cu asalt spitalele. Fetița, născută prematur, a ajuns în urmă cu 9 zile la Spitalul din Vaslui. Avea probleme respiratorii şi a fost diagnosticată cu virusul gripal tip A. Din cauza stării grave, a fost transferată la Spitalul din Iaşi, dar nici acolo nu a răspuns tratamentului. Este al doilea copil ucis de gripă, în doar câteva zile, după băieţelul de 2 ani internat la Spitalul Grigore Alexandrescu, din Capitală. Niciunul nu era vaccinat. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a cumpărat doar 10 mii de doze pentru copiii între şase luni şi trei ani.
DR. MIHAI CRAIU, medic pediatru Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) – Virusul, odată pătruns în celulele epiteriale respiratorii, se replică, îşi copiază informaţia genetică şi generează alţi viruşi care sunt înglobaţi într-o capsulă virală, adică exact ca un ou în coajă. Şi acesta merge la următoarea celulă respiratorie şi la următoarea celulă respiratorie.
Părinţii, cuprinși de panică
Panica s-a răspândit la fel de rapid precum gripa, care a luat până acum nouă vieţi şi a îmbolnăvit câteva mii de români. La unităţile de primiri urgenţe este în continuare plin. Cel mai aglomerat e după-amiaza, când părinţii termină serviciul şi vor ca cei mici să fie consultaţi, deşi nu toţi au simptomele gripei. Sute de copii vin zilnic la spitale. Ca să facă faţă numărului mare de cazuri, medicii rezidenţi au venit de acasă şi dau o mână de ajutor. În şcoli, focarele de gripă de înmulţesc. În 47 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti, dar şi în alte 8, din ţară, cursurile au fost parţial suspendate. 3.700 de elevi vor sta în această săptămână acasă.
VICTOR COSTACHE, Ministrul Sănătăţii – Noi avem încă 60.000 de doze disponibile. În o săptămână, maxim 10 zile, vom avea primele din aceste 30.000 de doze suplimentare distribuite.
Mulţi români iau antibiotice când nu este cazul
Din păcate sunt şi mulţi români care cumpără medicamente cu sacoşa, fără să ştie dacă sunt răciţi sau au gripă. Antibioticul, luat fără sfatul medicului, distruge flora intestinală. Specialiştii vin cu sfaturi pentru creşterea imunităţii.
ICA ROMAN, asistent farmacie – Se începe cu miere, cu ceai cald, cu lămâie, cu ghimbir, cu coajă de salcie care este aspirina naturală, cu un ceai, deci nicidecum cu antibiotic
AMZA EUGENIA, farmacist – Gripa merge cu febră, dureri de cap, dureri musculare, pe când răcelile banale cu rinovirusuri, curge nasul, usturimi în gât.
În plin sezon gripal, la intrarea în şcolile şi liceele din Iaşi vor fi puse perne cu dezinfectant.
Roxana O. DURLEA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră