Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Episcopia Husi distribuie ajutoare in judet si trimite o salvare la Serviciul de Ambulanta-FOTO

Publicat

in

Milostenia şi ajutorarea aproapelui sunt o misiune constantă pentru mai marii Episcopiei Hușilor! Aceştia au reuşit de-a lungul timpului să salveze sute de vieţi şi să hrănească mii de copiii săraci. Aceşti slujitori ai Domnului își dedică întreaga viaţă carităţii şi reprezintă un exemplu de umanitate. Preasfințitul Părinte Ignatie și părintele Vladimir Beregoi fac adevărate minuni in fiecare zi: salvează mii de oameni oferindu-le haine, hrană, caldură sau un acoperiș deasupra capului. În contextul epidemiei COVID-19, Centrul Eparhial, Protopopiatele și Parohiile din județ înființează comitete locale care vor identifica și sprijini persoanele în carantină sau izolare, vârstnicii, bolnavii cronic. De asemenea, pentru a veni în sprijinul celor care se află în prima linie a ajutorării celor bolnavi, Episcopia Huşilor pune la dispoziţia Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui o ambulanţă. Autospeciala a fost primită de Episcopia Huşilor din partea Crucii Roșii Bavareze.

Până în acest moment, prin intermediul Comitetului de sprijin comunitar înfiinţat la nivelul Centrului Eparhial Huşi, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor urgente ale persoanelor, care se află în carantină sau izolare la domiciliu, precum și a vârstnicilor care sunt în imposibilitatea de a se deplasa sau care prezintă multiple afecțiuni cronice grave, au fost distribuite peste 1500 de kilograme de alimente, în parteneriat cu SC Elit Alba, iar mai multe persoane care au solicitat medicamente, li s-au adus la domiciliu. “Acţiunile vor continua în perioada următoare. Îndemnăm pe toţi cei care pot să vină în sprijinul celor care se află în situaţiile de risc amintite sau a cadrelor medicale, să o facă cu conştiinţa că ajutorul lor chiar poate face diferenţa în astfel de situaţii, grija faţă de aproapele aflat în nevoi fiind expresia cea mai fidelă a credinţei în Dumnezeu”, a declarat părintele Vladimir Beregoi. Toți cei 42 de angajați ai Asociației Filantropia Ortodoxă Huși se vor implica în acțiunile de sprijin de la nivelul comunităților (la Bârlad, Huși, Ghermănești, Fălciu și Boțești), asigurând alimente și medicamente pentru vârstnici și persoane care vor avea nevoie de ajutor. Vladimir Beregoi coordonează atent întreaga activitate. El este acum șansa la supraviețuire pentru cei greu încercați. Episcopia Hușilor hrăneşte aproape zilnic câteva zeci de copii și bătrâni. Părintele Beregoi a fost adus la Huși de Episcopul Ignatie. Înainte de a veni în zona noastră preotul slujea în zona Ardealului unde avea în derulare numeroase proiecte sociale. A venit pe aceste meleaguri în urmă cu doi ani şi s-a dedicat total carităţii.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.