Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Explozie la o manastire! Pagubele sunt de 150.000 de lei

Publicat

in

Explozia de la Manastirea Sihăstria Rarăului

Explozia de la Manastirea Sihăstria Rarăului s-ar fi produs din cauza unor acumulări de gaze într-o încăpere a unei construcţii anexe din cadrul mănăstirii, a mai spus purtătorul de cuvânt ISU Suceava.

În urma deflagraţiei, au fost rănite persoanele din zonă, unele suferind arsuri uşoare, altele zgârieturi şi tăieturi de la bucăţile de sticlă împrăştiate de explozie. La o primă evaluare, nicio victimă nu prezintă răni grave, care să le pună viaţa în pericol.

Au fost evaluate medical cinci persoane, dintre care o femeie va fi transportată la spital, ceilalţi răniţi refuzând transportul la unitatea medicală.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar poliţiştii vor cerceta cauzele şi împrejurările în care s-a produs explozia.

Au fost afectate o cameră tehnică şi bucătăria aflate în construcţia anexă respectivă. Prejudiciul provocat de explozia care a avut loc la Mănăstirea Sihăstria Rarăului se ridică la circa 150.000 de lei. Unitatea bisericească nu are asigurare. 

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.