StiriEst
Doi copii si o femeie au murit intr-un incendiu, captivi in apartamentul cuprins de flacari

Doi copii de 3, respectiv 4 ani, și o femeie de 52 ani au murit marți noapte într-un incendiu care a cuprins apartamentul lor situat la etajul al doilea, într-un bloc din Băilești, Dolj.
Doi copii și o femeie au murit într-un incendiu, la Băilești, captivi în apartamentul cuprins de flăcări
Salvatorii au fost alertați în jurul orei 03.44, printr-un apel la 112, cu privire la incendiul care curprinsese un apartament dintr-un bloc de locuințe din municipiul Băilești, strada General Ghenescu.
La locul intervenției au fost trimise imediat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de la subunitatea de pompieri din localitate, precum și alte două ambulanțe de la serviciul județean de ambulanță, acțiunile de intervenție fiind coordonate de către comandantul subunității de pompieri din municipiul Băilești.
Ajunși la fața locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuințe cu patru etaje.
Femeia și cei doi copii s-au intoxicat cu fum
În apartamentul afectat au fost găsite cele trei persoane, o femeie și doi copii mici, în stare de inconștiență din cauza intoxicației cu fum. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de prim ajutor medical de urgență, cele trei persoane nu au supraviețuit.
Alți șase locatari deja se auto-evacuaseră din bloc, iar echipajele de intervenție au mai scos în viață alte 10 persoane (7 adulți și 3 copii).
Potrivit ISU Oltenia, cauza probabilă a incendiului în care au murit doi copii și o femeie ar fi utilizarea instalației electrice aferentă clădirii de locuit în mod necorespunzător (conductori electrici improvizați).
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră