Știri Vaslui
Băut si agresiv, un tânăr si-a umplut copilul de sange

Viata de calvar pentru o femeie din Falciu, bătută frecvent de soț, un tânăr în vârstă de 33 ani, cunoscut pentru agresivitatea sa, la beție. Pe 1 martie, în loc să îi ofere o floare, bărbatul a luat-o la bătaie in prezenta celor trei copii.
Victima i-a căzut si mezina cuplului, o fetiță de nici 2 ani. In altercatie, copilul ar fi fost rănit de cioburile unui geam spart cu scaunul de catre părintele sau. Un vecin a alertat autoritățile, mama si cei trei copii fiind transportați la Spitalul municipal Husi. Si bărbatul este evaluat de medici.
„Ambulanța SMURD tip B2 din cadrul Secției de pompieri Huși a intervenit pentru acordarea de îngrijiri și transport la o unitate medicală, pentru un copil în vârstă de 1 an și 11 luni, rănit în zona capului, din câte se pare, în urma unui conflict familial. La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsită o fetiță care suferise o plagă tăiată de aproximativ cinci centimetri, afectată fiind zona frontală.
De asemenea, ambulanta a preluat-o și pe mama fetiței, care suferise multiple contuzii la nivelul feței, precum și pe ceilalți doi copii minori ai familiei, in varsta de 8 si 13 ani”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Polițiștii au inceput o ancheta. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând a fi efectuate cercetări pentru pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată și dispunerea măsurilor legale. Totodată, a fost sesizată și Directia pentru Protectia Copilului Vaslui pentru a fi evaluată situația familială. Prezumtivul autor, un bărbat de 33 de ani, se află în custodia polițiștilor, urmând a fi internat într-o unitate medicală pentru evaluare”, a spus Bogdan Gheorghita, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Fetița a fost trimisa la Iași pentru un consult la Neurochirurgie și Chirurgie Pediatrica. Va rămâne internata la Spitalul Sf Maria Iași.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră