Știri Vaslui
Un singur elev a obtinut media 10 la Bacalaureat. Promovabilitatea este de 65,6%

Absolvenții de liceu din Vaslui care au susținut săptămâna trecută probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2021 au aflat astăzi ce note au primit și dacă au promovat.
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 65,6% (64,76% în sesiunea
iunie-iulie 2020). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 69,82%, iar pentru promoțiile anterioare – 24,9%. Au promovat 1768 de candidați, dintr-un total de 2695 de candidați prezenți.
Dintre aceștia, 1705 candidați provin din promoția curentă, iar 63 de candidați din promoțiile
anterioare.
1 candidat a obținut media 10 (zece).
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
9 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
47 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 13 /
Istorie – 34)
109 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv
prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și
depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este
semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră