Știri Vaslui
Incendiu intr-un apartament de pe Ana Ipatescu

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și echipaje specializate pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament din municipiul Vaslui, pe strada Ana Ipătescu. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață foarte mică, acesta pornind de la un recipient sub presiune încărcat cu propan, dar care a fost manevrat necorespunzător. Cele două persoane aflate în locuință, între care și un băiat în vârstă de 11 ani au suferit atacuri de panică, acestea primind îngrijiri medicale la fața locului.
Incendiul a fost lichidat fără probleme.
Pagubele materiale au fost minime.
Intervenția pompierilor a fost mult îngreunată de mai multe autoturisme staționate necorespunzător, una dintre autospecialele de stingere cu apă și spumă fiind nevoită să urce pe trotuar și să treacă la o distanţă de câțiva milimetri de colțul blocului pentru a putea ajunge la locul intervenției.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră