Știri Bacău
Un tată și-a băgat copilul de 3 ani în spital. Micuțul a fost lovit cu un băț sub privirile mamei

Un copil în vârstă de 3 ani a fost bătut de tatăl său cu un băţ, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că minorul se află şi într-o stare de igienă precară, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, Măriuca Andrei.
Poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). „Imediat, la faţa locului s-au deplasat două patrule auto de siguranţă şi un echipaj de intervenţie, iar din primele verificări a rezultat că aspectele sesizate se confirmă. Minorul a fost găsit în condiţii necorespunzătoare, cu o stare de igienă precară, pe pardoseala locuinţei, prezentând urme vizibile de violenţă pe corp. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru îngrijiri medicale şi investigaţii medicale suplimentare de specialitate, împreună cu ceilalţi doi fraţi, o minoră de 2 ani şi un minor de 4 ani, care se aflau în locuinţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Poliția Bacău: Mama nu a intervenit să-și protejeze copiii
Poliţiştii au găsit-o la domiciliu şi pe mama minorilor, o tânără de 21 de ani, care nu a intervenit pentru a-şi proteja copii şi nici nu a anunţat autorităţile despre cele întâmplate.
„Persoanele implicate în eveniment au fost conduse la sediul Secţiei 1 Poliţie Bacău în vederea continuării cercetărilor, iar lucrătorii DGASPC Bacău au dispus măsuri de ocrotire faţă de cei trei minori”, a adăugat Măriuca Andrei.
Poliţiştii au emis două ordine de protecţie provizorii împotriva părinţilor. Totodată, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră