Știri Botoșani
Bărbat decapitat în curtea casei! Naşul victimei a fost reţinut pentru crimă

Principalul suspect al crimei îngrozitoare din Botoşani a fost reţinut. Este vorba despre naşul victimei, un bărbat în vârstă de 57 de ani. Poliţiştii au descins la casa bărbatului, cel cu care victima şi-a petrecut ultima zi din viaţă şi, dacă iniţial l-au considerat martor, pe parcursul anchetei au descoperit că acesta este suspectul principal.
Tragedia a avut loc în Hlipiceni, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Victima, respectiv bărbatul în vârstă de 54 de ani, locuia singură, iar sâmbătă dimineaţă a fost vizitată de fratele său.
Acesta i-a găsit trupul într-o baltă de sânge, cu capul pur și simplu detașat de corp. Omul a sunat speriat la 112, fiind anunţate Poliţia şi Ambulanţa.
Pe tot parcursul zilei de sâmbătă zeci de polițiști din toate structurile IPJ Botoșani au împânzit zona crimei în căutarea autorului. Potrivit anchetatorilor, de la fața locului au fost ridicate un hârleț, o coasă și o toporișcă, toate pline de sânge.
Percheziţii au avut loc şi la casa naşului victimei, cu care se pare că cel din urmă a petrecut în ultima zi de viaţă.
„Dimineaţă a fost pe la mine băiatul meu (n.r., principalul suspect). L-am întrebat unde a fost ieri şi mi-a spus că s-a întâlnit cu finii. Mi-a spus că pe finul l-a dus acasă, era beat. A strigat şi un băiat de acolo că a căzut jos (n.r., victima), că el singur nu putea să-l ducă. Mi-a spus că împreună cu ale băiat l-au dus acasă (…) Nu cred că ar fi putut să-I facă ceva, erau în relaţii bune, se cinsteau. Când a venit dimineaţă nu era murdar de sânge, nu nimic, nu era agitat, era treaz”, a spus tatăl naşului.
Întreaga comunitate din zonă este şocată de tragedia petrecută în Hlipiceni.
„Am auzit şi eu de prin sat de aici. Eu ultima dată m-am întâlnit cu el ieri dimineaţă. Stătea de vorbă cu naşul său. Eu m –am dus să-mi iau un pachet de ţigări şi am băut un rachiu toţi împreună. Şi azi am auzit… Nu pot să-mi dau seama cine, eu nu cred să fie un criminal la noi în sat. Poate e cineva din altă parte, trimis de cineva… El a fost despărţit de nevastă, de copii… nu ştiu”, a spus un vecin.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră