Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Cumpărături până în ultima clipa! Aglomerație în piețele și magazinele din Vaslui

Publicat

in

Sunt ultimele ore înainte de Învierea Mântuitorului. După un post lung și greu, vasluienii s-au primenit și sufletește, pentru a primi Lumina Sfântă. Au mers în număr mare la slujbele din Săptămâna Mare, s-au spovedit și s-au rugat pentru liniște și sanatate. „Anul acesta, am reușit să merg in fiecare seara la slujba, așa cum mergeam în copilărie in Săptămâna Mare. M-au emoționat momentele pe care le-am retrăit, dar am fost uimita sa vad atâția credincioși în biserică și în curtea acesteia, la rugaciune. Binele va învinge întotdeauna Raul, iar în această noapte, Cerul se va deschide pentru a ne bucura cu toții de biruinta Luminii! Sărbători liniștite tuturor!”, a spus Ana Coman din Vaslui.

Sunt puse la punct ultimele detalii

Toată ziua, in magazine și piețe a fost furnicar. Oamenii au făcut ultimele cumpărături, au profitat de reduceri sau au ieșit, pur și simplu, la o plimbare. Și treburile in bucătărie sunt pe final și urmează câteva ore de odihna.
„Am ieșit să mai cumpăr niste fructe, apa, suc. In rest, am luat de toate. Soția a făcut ciorba de miel, sarmale, nu va lipsi friptura de miel. Cozonac am cumpărat. Copiii au vopsit oua. Eu am fost responsabil cu cumpărăturile. Am cheltuit peste 1.000 de lei pentru aceste zile, avem musafiri, mergem și noi in vizită la rude! Ne vom relaxa!”, a declarat Adrian B.
La miezul nopții, mii de credinciosi vor lua Lumina in bisericile din județ. Efective mărite de polițiști, jandarmi și pompieri vor veghea la siguranța vasluienilor in aceasta noapte, dar și în zilele care urmează.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.