Știri Vaslui
Procesul medicului Nelu Tătaru cu Spitalul Huși a rămas în pronunțare. Hușenii urlă după dreptate, primarul Ciupilan nu aude

Pe 6 mai 2025, Tribunalul Iași a judecat ultimul termen în procesul în care medicul Nelu Tătaru a cerut anularea deciziei aberante prin care i s-a interzis revenirea în Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși. După luni întregi de amânări și piedici puse cu bună știință, dosarul a rămas în pronunțare, urmând ca verdictul final să fie anunțat pe 20 mai.
Mii de pacienți sunt în continuare condamnați la suferință și lipsă de tratament, doar pentru că un fost manager și o administrație locală lipsită de curaj au hotărât că un medic loial pacienților săi trebuie scos din schemă. Asta în ciuda deciziei ICCJ care a ridicat orice măsură preventivă, lui Nelu Tătaru i s-a refuzat revenirea în spital. În timp ce cetățenii urlă cu disperare că își vor medicul înapoi, edilul-șef se pierde în declarații despre falimentul spitalului, de parcă unitatea medicală nu s-ar afla în subordinea Primăriei de 15 ani. A uitat, se pare, și faptul că propria soră a fost managerul acestei instituții, iar el însuși a girat ani la rând conducerea dezastruoasă.
Declarațiile recente ale primarului, potrivit cărora „Spitalul funcționează la jumătate din capacitate” și că secții întregi, precum ginecologia și chirurgia, „produc pierderi de miliarde”, nu sunt doar tardive, ci revoltătoare. În loc să caute soluții, edilul critică și acuză, fără a-și asuma responsabilitatea. În loc să sprijine medicii care pot face diferența, preferă să-i marginalizeze. Reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară.
„Uite așa unii fac afaceri cu sănătatea oamenilor… Își bat joc de populația din Huși și din comunele apropiate. Se gândesc la bani și doar la bani… Băi! Asta nu e afacere, nu e aprozaru’ tău!” spune un cetățean.
„Acu’ când nu mai merge zarzavatul cum mergea odată, e groasă? Spitalul nu e al cuiva pe persoană fizică”, declară un hușean. Altul, cu ironie amară: „E bine că a pus lalele, că se dau câte două la mort.”. Altcineva punctează fără menajamente: „Cât de prăjit poți fi să bați câmpii luându-te de toți, mai puțin de cine trebuie…”.
Oamenii sunt sătui de promisiuni, flori pe bulevarde și discursuri la mișto. Vor fapte. Îl vor pe doctorul Tătaru înapoi. Vor tratament, empatie și demnitate. Vor ca sănătatea să nu mai fie jucată la ruletă în funcție de ambițiile sau orgoliile personale ale unora care au eșuat lamentabil în a administra un oraș și un spital.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră