Știri Vaslui
Primarul PSD din Șuletea s-a trezit după alegeri: “V-am zis eu, da’ n-ați auzit”

Hristos a înviat! Și, odată cu El, pare că a înviat și curajul primarului PSD Ciprian Tamas. Dar nu curajul de dinainte de alegeri – acela ar fi fost util. Nu, curajul de după înfrângere, când ești deja la adăpost și poți să spui „v-am zis eu!”, chiar dacă n-a prea zis.
Într-un mesaj lacrimogen, transmis pe rețelele de socializare și garnisit cu apeluri la „unitate”, „respect” și „iubirea de țară”, domnul primar ne informează că… a fost împotriva candidatului alianței PSD-PNL, dar n-a zis prea tare. Adică a fost un fel de opozant discret, dar disciplinat. A tăcut, dar a fost dezamăgit. A semnat, dar cu sufletul rupt. L-a susținut, dar a votat, cine știe, poate altceva. Cum altfel să înțelegem acest exercițiu de virtuozitate retorică, în care domnul Tamas se scuză anticipat că n-a fost ascultat la București, ne asigură că a avut dreptate ca un oracol ignorat, și apoi se retrage în noblețea tăcerii… politice? Iar acum, cu o notă aproape mesianică, își declară votul „personal” și refuzul de a „avea remușcări ulterioare”.
Să ne înțelegem: partidul v-a impus un candidat? Da. Ați atras atenția în partid? Ziceți că da. Ați protestat public? Nu. Ați făcut campanie pentru acel candidat? Evident că da. Ați pierdut? Categoric. Și-acum, ce faceți? Dați vina pe „București”. Simplu, elegant, previzibil. Dar poate cel mai savuros moment e acela în care domnul primar se autointitulează reprezentantul unei majorități locale revoltate, care nu l-ar fi vrut pe candidatul comun. Așa e, doar că această majoritate a fost lăsată fără voce… tocmai de dumneavoastră, domnule primar. Sau poate că „vocea poporului” a fost lăsată să doarmă până după înfrângere.
Iar cireașa de pe tort? O subtilă aluzie la sprijinul tacit pentru candidatul George Simion, dar rostită cu grijă, ca să poată fi negată a doua zi. Până și asta a fost ambalată în „Dumnezeu să ne lumineze mințile”, de parcă n-ar fi vorba tot despre calcule politice și salvarea propriei imagini.
Redăm mai jos mesajul primarului din comuna Șuletea:
Hristos a înviat, dragi consăteni!
Au trecut alegerile și, ca de fiecare dată, pentru unii rezultatul acestora este dezamagitor, iar pentru ceilalți este cel pe care-l așteptau! Eu am fost implicat datorită poziției partidului pe care-l reprezint, dar, am constatat că, majoritatea oamenilor au avut dreptate! Candidatul cu care trei partide s-au prezentat în fața oamenilor a fost mediocru, aș putea spune chiar că a fost expirat! Nici eu nu am fost de-acord cu această opțiune, cum dealtfel nici majoritatea colegilor mei primari nu au fost, dar suntem prea mici pentru a ne exprima doleanța! Ba mai mult, eu chiar am atras atenția în forul județean al PSD că locuitorii comunei noastre nu agrează candidatul și că nu este opțiunea cu care să-i convingem că acesta are toate calitățile să ne reprezinte țara! Au fost transmise la București pozițiile noastre din teritoriu, dar, din păcate, nu i-am convins să caute altă soluție! Prin urmare, acest candidat a fost pus doar de București, fără a consulta primarii, iar rezultatele au fost exact cele anunțate de noi inițial!
Le mulțumesc tuturor celor care au votat candidatul pe care l-a susținut PSD, și le mulțumesc și celorlalți care au avut alte opțiuni! Respectul meu este același pentru ambele categorii! Întodeauna poporul are dreptate! Important este să rămânem împreună, să ne facem auziți și respectați mereu și să trăim liniștiți, în pace!
Rezultatul primului tur este clar. Anunț de pe acum că votul meu va fi personal și nu voi sugera nimănui să voteze vreun candidat anume! Nu vreau să am remușcări ulterioare!
Să ne lumineze Dumnezeu mințile și, din cei doi candidați rămași în turul 2, să-l alegem pe cel mai competent, mai iubitor de țară și de neam și să țină cu poporul!
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră