Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Doi dintre cei mai buni medici ortopezi din Europa i-au refacut mana unui pacient care suferise o fractura grava. Premiera la Spitalul de Urgenta Vaslui

Publicat

in

Potrivit medicilor, pacientul, care este medic stomatolog, risca sa nu isi mai poata folosi mana. Interventia chirurgicala a fost efectuata de prof. dr. Vilhem Fridl, seful Clinicii de Ortopedie, Traumatologie si Chirurgia Mainii din cadrul unui spital din Germania si dr. Paul Sarbu, medic primar Ortopedie-Traumatologie la Spitalul “Sfantul Spiridon” din Iasi. Acestia au fost ajutati de medicul specialist Tudor Razvan, care, din ianuarie, va lucra in cadrul Spitalului de Urgenta Vaslui.

Potrivit medicului Wilhelm Friedl, pacientul va reveni la viata normala dupa doar doua zile de la operatie. Medicii spun ca a fost o interventie standard, care a durat aproximativ 25 de minute. Pacientului i-a fost pusa o placa din titan blocata poliaxial, de o calitate foarte buna.

Prof. Wilhelm Friedl si-a inceput studiile de medicina la Timisoara, dar in anii ‘70 a fugit in Germania de Vest. Acum este seful Clinicii de Ortopedie, Traumatologie si Chirurgia Mainii la un spital din Germania. Dupa revolutie a revenit in tara, mai intai cu ajutoare pentru familiile nevoiase, iar din anul 2000 viziteaza regulat spitalele romanesti pentru a impartasi din experienta sa colegilor romani.

Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui a anuntat ca vor mai fi astfel de parteneriate cu specialisti de renume in domeniu, astfel incat si pacientii din judetul Vaslui sa beneficieze de servicii medicale performante.

“O fractura de extremitate distala radius, cunoscuta ca si fractura Goynard-Smith. Am inteles ca pacientul este de profesie medic stomatolog, este foarte important sa-si poata folosi mainile cat mai repede. Din punctul meu de vedere, in doua zile poate sa inceapa din nou munca”, a  declarat medicul Wilhelm Friedl.

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.