StiriEst
Greva la Rulmenti Barlad! Aproximativ 1.000 de oameni protesteaza!

Aproximativ 1.000 de salariaţi ai SC Rulmenţi Bârlad, cel mai mare angajator privat din judeţul Vaslui, au declanşat vineri un protest spontan.
Oamenii au oprit lucrul şi au ieşit în curtea societăţii comerciale, acuzând conducerea Sindicatului ‘Rulmentul’ că nu le reprezintă interesele.
‘Mi s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost declanşat un protest spontan. Am solicitat liderului de sindicat de la unitatea respectivă să transmită care sunt revendicările protestatarilor şi vom vedea în ce fel ne putem implica, având în vedere că este vorba despre un agent economic important al judeţului’, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.
Salariaţii fabricii de rulmenţi din Bârlad susţin că patronatul doreşte eliminarea tichetelor de masă şi diminuarea numărului de zile de concediu. Totodată, angajaţii spun că au solicitat o creştere salarială de peste 25 la sută şi au beneficiat de o majorare a lefurilor cu doar 4,6 la sută.
În paralel cu protestul salariaţilor, are loc o întâlnire dispusă de conducerea unităţii, în vederea găsirii unor soluţii pentru reluarea lucrului.
Fabrica de rulmenţi din Bârlad, cea mai mare şi cea mai cunoscută din judeţul Vaslui, a fost înfiinţată sub numele de Întreprinderea de Rulmenţi Bârlad, având planificată o capacitate de 2.500.000 rulmenţi pe an. Construcţia şi echiparea primei capacităţi de producţie de 1.000.000 de rulmenţi pe an s-a realizat în perioada 1951-1953. Intrarea efectivă în funcţiune a capacităţilor de producţie a avut loc în mai 1953, când s-a obţinut primul rulment bârlădean. În 1954, întreprinderea producea patru tipuri de rulmenţi destinaţi beneficiarilor de pe piaţa internă. Capacitatea finală (conform primului program investiţional) a fost realizată în anul 1965, când s-au produs 204 tipuri de rulmenţi la o capacitate de 2.500.000 rulmenţi pe an. În anul 2001, grupul turc Kombassan a preluat fabrica Rulmenţi Bârlad.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră