StiriEst
Aproape 4.000 de viroze! Un barbat a murit din cauza gripei

Vaslui, în perioada 14 – 27 ianuarie, au informat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). În aceeaşi perioadă, la nivelul judeţului Vaslui, au fost semnalate 29 de cazuri de gripă, toate internate, iar un bărbat de 57 de ani a decedat din cauza bolii.
‘Au fost înregistrate 2.976 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 590 de pneumonii, dintre acestea din urmă, 155 de cazuri necesitând internare. Din datele raportate de medicii de familie şi de spitalele din judeţ, cele mai multe cazuri de infecţii respiratorii ale căilor superioare s-au înregistrat la categoria de vârstă 5 – 14 ani, iar pneumoniile s-au înregistrat cu precădere la pacienţi din categoria de vârstă 15 – 49 de ani. În ceea ce priveşte gripa, nu am avut semnalate cazuri la copii de sub patru ani. Dintre cele 29 de cazuri raportate, trei au fost confirmate la copii cu vârsta între 5 şi 14 ani, 23 de cazuri au fost confirmate la persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, categorie de vârstă la care a fost înregistrat şi un deces şi trei la persoane de peste 65 de ani’, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu. La nivelul judeţului Vaslui au fost primite, de la începutul campaniei de imunizare împotriva gripei, un număr de 41.930 de doze de vaccin antigripal, dintre care 41.730 de doze au fost administrate. DSP a solicitat Ministerului Sănătăţii suplimentarea cu 2.772 de doze de vaccin antigripal. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Vaslui, la nivelul unităţilor medicale cu paturi din judeţ s-au luat o serie de măsuri privind restricţionarea accesului vizitatorilor. Până la această dată nu s-a impus suspendarea cursurilor în nicio unitate şcolară din judeţul Vaslui, au transmis reprezentanţii DSP.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră