Episcopul Ignatie: “Nu cred ca este tratat avortul cu seriozitatea si cu implicatiile dramatice pe care le presupune!”

Avortul continuă să rămână o practică foarte răspândită în România, considerată uneori o banală şi destul de accesibilă. Dacă ne gândim, la trecut, am putea considera, că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, după căderea comunismului.

Trăim vremuri în care iubirea de semeni nu mai există, în care întâlnim mame, ce-şi abandonează copiii lângă containere şi care le iau dreptul suprem, dăruit de Dumnezeu – VIAŢA! Dreptul la viaţă, oare nu se ia în considerare şi în cazul copiilor nenăscuţi?

Biserica încadrează avortul ca fiind un păcat foarte greu, pentru că este răpit cel mai de preţ bun dăruit omului de Dumnezeu. Sunt multe şi diverse motivele pentru care o femeie nu este pregătită să devină mamă, majoritatea invocă problemele financiare sau faptul că acasă mai au şi alte suflete de hrănit.

“O fatã care avorteazã si nu stie nimeni cã a avortat, este mai de cinste decât o femeie nemãritatã, care decide, are curajul acesta, sã aducã pe lume copilasul. În ceea ce priveste contextul românesc, as avea un gând pe care îl simt cu maximã intensitate, ca fiind extrem de rãspândit la nivelul mentalului colectiv. Nu cred cã este tratat avortul cu seriozitatea, cu implicatiile dramatice pe care le presupune. Nu am aceastã convingere. Poate cã si noi, slujitorii Bisericii, nu suntem suficient de clari. Inclusiv termenul de “avort” este foarte finut asa, e foarte elegant, chiar ca si continut semantic. În momentul în care ai spus “pruncucidere”, ai spus “crimã” sau un termen mult prea dur, dar extrem de real, “sfâtecarea pruncului”, pentru cã aceasta este, de fapt, avortul”, sustine Episcopul Ignatie al Husilor. 

Replica unui preot pentru o mama care vrea sa avorteze: “Naste-l, adu-l pe lume si eu te voi ajuta sã-l cresti!”

România ocupă locul a doi­lea în lume în statistica numă­ru­lui de avorturi raportat la po­pu­laţia actuală. În condiţiile în care civilizaţia tradiţională şi spiritualitatea românească nu au valo­rizat problematica avortului, numărul uriaş de avorturi este cauzat de ignorarea crizei de sar­cină şi de existenţa unei men­talităţi publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada şi în ideologia comunistă. Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cur­su­lui firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin naşterea copilului, şi se gândeşte la posibilita­tea de a face avort. Criza de sar­cină se datorează unor pro­bleme exterioare cărora ea nu reuşeşte să le facă faţă.

“Sunt niste realitãti, cu care toti ne confruntãm. De aceea, eu mã gândesc, ca pãstor, ca pãrinte, cred cã sunt foarte multe femei care trec prin situatii dramatice. Rãmâne însãrcinatã, nefiind cãsãtoritã. Considerã cã este o rusine sã nascã acel prunc. Si aceastã abordare este foarte rãspânditã la sate. O fatã care avorteazã si nu stie nimeni cã a avortat, este mai de cinste decât o femeie, o fatã, nemãritatã, care decide, are curajul acesta, sã aducã pe lume copilasul. În schimb, trebuie sã se pregãteascã, sã încaseze tot oprobriul, toatã rusinea celor de acolo, din comunitate. Eu cred cã acea femeie, prin faptul cã a decis sã nascã, deja este, în ochii lui Dumnezeu, bineplãcutã. Si un mare dar. De aceea, cred cã undeva înteleg si femeile, care sunt în momente de crizã, cã rãmân însãrcinate. Poate cã o solutie ar fi aceea în care sã alerge la un preot, sã cearã un sfat. Sigur cã se va gândi din oficiu, preotul mã va obstacula, va spune sã nu avortez, dar nu stricã! Nu stricã sã meargã, sã-i spunã. E posibil ca acel preot, cum sunt atâtia preoti (sigur cã nu se vorbeste despre ei, nu sunt nici mediatizati), care spun: uite, eu mã angajez sã îti cresc acest copil. Naste-l, adu-l pe lume si eu te voi ajuta sã-l cresti. Vã asigur cã, desi nu am o statisticã, însã din experienta putinã pe care o am si din relatãrile celor pe care îi cunosc, majoritatea dintre femei, dupã ce aduc pe lume copilasul, nu vor sã îl dea la nimeni”, a mai spus Preasfintitul Ignatie.