Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Anchetă într-un liceu din Iași, după ce mai multe cataloage au fost arse

Publicat

in

Poliţiştii şi conducerea Liceului Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” din Belceşti au demarat anchete după ce persoane necunoscute au intrat în cursul nopţii de joi spre vineri în instituţie şi au distrus zece cataloage şi calculatorul directorului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, Sabina Manea, a declarat, pentru AGERPRES, că situaţia şcolară a copiilor va fi refăcută în baza lucrărilor, a tezelor şi a notiţelor făcute de profesori de-a lungul acestui semestru.

„Zece cataloage au ars la Liceul Tehnologic ‘Victor Mihăilescu Craiu’ din localitatea Belceşti, precum şi calculatorul directorului. Cineva a pătruns prin efracţie în timpul nopţii. De la prima oră, un inspector şcolar a fost prezent la faţa locului. În acest moment, prioritară este reconstituirea situaţiei şcolare, există carnete de note, notiţe şi agende ale profesorilor, lucrări de control, astfel încât acest lucru este posibil. Infracţiunea face obiectul unei cercetări derulate de organele de poliţie”, a spus Sabina Manea.

Potrivit reprezentantului ISJ, şcoala era supravegheată video. 

Cristian AVRAMESCU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.