StiriEst
O minoră din Neamț a fost șantajată cu poze deocheate!

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Neamț, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat, la data de 3 iulie, 2 percheziții domiciliare într-un dosar penal de pornografie infantilă. Un tânăr a fost reținut.
Săptămâna trecută, polițiștii din Neamţ au depistat în flagrant delict, pe raza orașului Târgu-Neamț, un tânăr de 18 ani, în timp ce primea o sumă de bani pretinsă de la o minoră.
Din cercetări a reieșit faptul că tânărul ar fi amenințat o minoră, în vârstă de 15 ani, că va distribui, prin intermediul unei rețele de socializare, pozele în care aceasta apare în ipostaze indecente, dacă nu îi oferă o sumă de bani.
În urma perchezițiilor efectuate, a fost ridicat un telefon mobil și 200 de lei.
Tânărul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, față de acesta, procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și santaj. Ulterior, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și al jandarmilor.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră