Fenomenul Ignatie! Mii de oameni vin sa il asculte si il compara cu un sfant

Episcopul Ignatie al Hușilor este preţuit, cu evlavie şi deosebită cinstire, atât de credincioșii din țară cât și de cei din străinătate. Cunoscut inițial în diaspora, acolo unde a slujit mai mulți ani, Ignatie a început să fie cunoscut și de credincioșii din țară după ce a fost instalat in fruntea Episcopiei Hușilor. Episcopul din Moldova tinde să devină un caz unic în zona noastră, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură de o așa mare popularitate. Unii spun că acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Urmându-l peste tot, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu sutele și uneori cu miile la slujbele sale.  

Ignatie pune mare accent pe fidelitatea în familie şi pe naşterea de copii. Este un susținător al familiei tradiționale. În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Bogdăniţa, Protopopiatul Bârlad. Locaşul de cult este închinat Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, şi Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

După oficierea slujbei de sfinţire a bisericii, Ignatie a vorbit în fața mulțimii și a arătat semnificaţiile acestui moment deosebit, afirmând că „prin sfinţire, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu apă sfinţită, biserica devine locul în care Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la sfinţire, devine locul în care ne îndumnezeim, locul în care învăţăm să fim aproape de Hristos, să fim cu adevărat ucenicii lui Hristos”.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, săvârşită pe o scenă amplasată în apropierea locaşului de cult.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul real în care putem să dăm dovadă că suntem ucenici ai lui Hristos:

„Evanghelia ne vorbeşte despre dragoste şi prigonire, despre dragoste şi ură. Hristos ne spune că noi dăm dovadă că suntem ucenicii Lui, dacă ne iubim unul pe altul, dacă este dragoste între noi.

În general, noi credem că a fi ucenici ai lui Hristos presupune doar să împlineşti anumite ritualuri, anumite tradiţii. Hristos ne dă două indicii prin care ne putem verifica pe noi înşine dacă suntem ucenicii Lui adevăraţi, iar nu închipuiţi.

A fi ucenic al lui Hristos înseamnă să iubeşti mai ales atunci când nu ai niciun motiv să faci acest lucru. A iubi înseamnă să ai şi tu şi să deprinzi comportamentul pe care L-a avut Hristos pe Cruce. Dispreţuit fiind, nebăgat în seamă, un Om al durerilor, Căruia nu-i mai recunoşteau nici măcar chipul, Hristos, pe Cruce, ne-a iubit cel mai mult pe fiecare dintre noi. Ne-a iubit tocmai atunci când noi nu i-am dăruit nimic din partea noastră. Nici măcar recunoştinţa. Hristos aşa ne iubeşte întotdeauna! Nu renunţă la noi nicio secundă!

Dacă noi ne asumăm asemenea dragoste, vom fi ucenicii lui Hristos. Dacă nu, oricâte lucruri am face, oricâtă nevoinţă ne-am asuma, nu ne putem numi ucenici ai lui Hristos. Din păcate, nici printre creştini nu este dragostea despre care ne vorbeşte Hristos.”

Totodată, Ierarhul Huşilor a menţionat că asumarea valorilor Evangheliei şi prigoana suferită din acest motiv, ne pot valida ca ucenici ai lui Hristos:

 „Al doilea indiciu prin care devenim ucenici ai lui Hristos, este că putem fi prigoniţi în lumea aceasta. Putem să fim urâţi, calomniaţi, dispreţuiţi, ceea ce deja se întâmplă. Mai ales în mediul virtual, pe reţelele de socializare, sunt nenumărate invective adresate Bisericii. Prigoana – fără a deveni apocaliptic – deja a început împotriva ucenicilor lui Hristos. Nouă nu ne rămâne decât să avem înrădăcinat în mintea noastră adevărul că începem să devenim ucenicii lui Hristos din momentul în care vom fi prigoniţi pentru numele Lui, pentru faptul că încercăm să trăim o viaţă evanghelică, pentru că încercăm să ne asumăm valorile Evangheliei: valoarea familiei, a credinţei şi a identităţii noastre de creştin.”

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi despre asumarea totală, de către acesta, a credinţei în Hristos, chiar cu preţul suprem:

„Este ceea ce şi-a asumat, la modul deplin, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, sărbătorit astăzi. De aceea a ajuns să-şi dăruiască viaţa sa, în chip martiric, lui Hristos.

Atunci când suntem ucenicii lui Hristos, atunci Îl iubim integral, total, ne dăruim Lui cu toată fiinţa noastră. Ceea ce facem şi faţă de cei pe care îi iubim foarte mult. Pe omul pe care îl iubeşti, iubirea însăşi este cea care îl aduce în tine şi te „umpli” de el. Aşa a fost Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Era plin de Hristos. Nu putea să-L tăgăduiască şi să renunţe la Hristos, pentru că dacă renunţa la El, renunţa la sine însuşi. Atât de mult s-a identificat Sfântul Pantelimon cu Hristos, încât lepădarea de El coincidea cu lepădarea de sine însuşi, cu renegarea sa.

Provenind dintr-o familie nobilă, cu o mamă creştină, de la care a deprins dragostea de Hristos, ucenicind sub tutela duhovnicească a sfântului preot Ermolae, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a devenit un mare mărturisitor. Când a fost prigonit şi schingiuit, când viaţa lui era pusă în pericol, nu a renunţat la Hristos.”

În încheiere, Preasfinţia Sa a explicat faptul că lipsa dragostei din viaţa omului se răsfrânge atât asupra propriei persoane, cât şi asupra semenilor şi mediului înconjurător:

„Devenim ucenici ai lui Hristos dacă este dragoste între noi, dacă ne luptăm ca dragostea să primeze în relaţiile şi atitudinile noastre. Dragostea să fie „sarea şi piperul” tuturor interacţiunilor pe care le avem cu cei din jurul nostru, cu oamenii şi cu mediul înconjurător. Cu cât omul nu se cinsteşte pe sine însuşi, nu-l va cinsti nici pe cel din jurul său. Dacă nu-l cinsteşti pe semenul tău, nu vei respecta nici universul. La margine de drum, în diferite locuri, vedem foarte multe mizerii, pentru că omul nu mai are grijă de natură, de mediul înconjurător, nu are grijă nici de sine însuşi. Nu se iubeşte nici pe sine însuşi, nici pe cel de lângă el, şi nu respectă nimic din jurul său.”