StiriEst
Școli închise în două orașe și două comune, la o săptămână de la începutul anului școlar

Cursurile școlare au fost suspendate în localitățile Onești, Târgu Ocna, Târgu Trotuș și Casin, din județul Bacău, după ce de patru zile nu este apă la robinete, din cauza unor avarii.Prefectura Bacău a decis, luni, suspendarea cursurilor în grădinițele și școlile din localitățile Onești, Târgu Ocna, Târgu Trotuș și Casin, după ce de patru zile nu este apă la robinete, din cauza unor avarii.
Potrivit autorităților, măsura este valabilă luni și marți.
Reprezentanții prefecturii Bacău anunță că în această perioadă furnizarea și distribuirea de apă menajeră în zonele afectate de avarie va fi făcută de ISU Bacău.
De asemenea, s-au luat măsuri de urgentare a lucrărilor de reparații și de monitorizare a conductei de aducțiune pentru preîntampinarea apariției altor avarii. Potrivit sursei citate, lucrările de reparații vor dura până marți, 17 septembrie, în jurul orei 20.00.
Bacăul, de patru zile fără apă
Prima avarie la conducta prin care este alimentat orașul a avut loc joi și a fost reparată, însă ulterior au apărut altele care, potrivit reprezentanților Companiei Regionale de Apă Bacău, sunt în curs de remediere.
Durata lucrărilor, spune primarul Oneștiului, nu poate fi estimată, deoarece sunt complexe.
Luni a fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență și s-a stabilit că va fi distribuită apă în 16 puncte din oraș, cu ajutorul pompierilor și a unei companii din cadrul primăriei.
„Spitalul nu are probleme pentru că folosește rezerva de apă pe care furnizorul este obligat să o asigure. Școlile încep să aibă probleme, vă dați seama, sunt atât de mulți copii care folosesc grupurile sanitare”, a declarat Nicolae Gnatiuc, pentru Mediafax.
Potrivit acestuia, s-a ajuns la limita de suportabilitate.
„Conducta prin care se alimentează orașul Onești, în mod constant de joi, se strică și se repară, și apoi se strică în altă parte și tot așa. (…) Suntem foarte îngrijorați de situația asta, deja am ajuns la limita de suportabilitate. Practic, cetățenii municipiului sunt victime colaterale”, a spus Nicolae Gnatiuc, primarul orașului Onești.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră