StiriEst
Trei taţi din Piatra Neamţ au făcut cu lavabilă o trecere de pietoni, pe o stradă din oraş, şi au ajuns la Poliţie

Trei taţi din Piatra Neamţ au făcut o trecere de pietoni pe o stradă din oraş şi au ajuns la Poliţie. Cei trei s-au săturat să îşi vadă copiii puşi în pericol pentru că nu au un loc de traversare, aşa că au rezolvat singuri problema.
Deoarece în zona cartierului 1 Mai – Gara Veche din Piatra Neamţ nu sunt treceri pentru pietoni, câțiva părinți au luat decizia de a rezolva problema, pentru a da posibilitatea copiilor să traverseze în drum spre școală. Aşa că la lăsarea întunericului au desenat pe asfalt o zebră.
Trecerea, însă, va fi desființată imediat, întrucât este realizată cu vopsea lavabilă, nu respectă dimensiunile și, nu în ultimul rând, este făcută ilegal. La fața locului au fost deja Poliția și Criminalistica, au fotografiat, au efectuat măsurătorile necesare urmând a fi deschis un dosar penal.
Polițiștii rutieri au identificat trei bărbați din Piatra Neamț, bănuiți că ar fi marcat o trecere pentru pietoni pe o stradă din municipiu. Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor, scrie Ziar Piatra Neamţ.
„La data de 16 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au marcat o trecere pentru pietoni pe o stradă din Piatra Neamț. Din cercetări a reieșit faptul că, persoane necunoscute ar fi marcat o trecere pentru pietoni pe strada Gara Veche din Piatra Neamț, fără a deține autorizație emisă de autoritățile competente. De asemenea, la fața locului au fost solicitați și lucrători ai unei societăți de prestări servicii publice din cadrul Primăriei Piatra Neamț, care au șters marcajul.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii rutieri au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani, din Piatra Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor implicați.”, este comunicatul Poliţiei nemţene.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră