StiriEst
Au ramas pe strazi la inceput de iarna. Casa le-a ars complet- FOTO

O familie din localitatea Moara Domnească, judeţul Vaslui, a trecut prin clipe de groază după ce locuința le-a luat foc din senin. Doar intervenția promptă a pompierilor a făcut ca să nu existe și victime, dar chiar și așa, distrugerile sunt foarte mari. Militarii au ajuns la locul solicitării cu trei autospeciale cu apă și spumă. Misiunea lor a fost destul de dificilă, întrucât focul a năpădit întregul acoperiș din lemn, care era căptușit cu materiale de construcție ușor inflamabile. Pompierii au luptat cu flăcările aproximativ 2 ore, dar au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să cuprindă toate cele 4 camere ale locuinței. Au fost distruse dormitoarele, dar și anexa în care se afla centrala termică. Din primele informații, s-ar părea ca focul a pornit de la un scurtcircuit la instalația electrică a centralei. Pagubele sunt însemnate, iar proprietarul nu avea asigurare.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră