StiriEst
Politistul prins cu o femeie, si-a uitat pantofii pe camp. Apar alte imagini, iar agentul este cercetat de superiori
Poliţistul de la Rutieră din Huşi, prins în timp ce şi-a abandonat maşina de serviciu pe un câmp, pentru a se întâlni cu o femeie, este cercetat disciplinar de superiorii săi. Agentul a fost identificat și trebuie acum să dea explicații pentru fapta sa. “În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de la Control Intern, s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare faţă de poliţistul care a părăsit autospeciala pe câmp. În funcție de rezultatul acestor cercetări se vor lua și măsuri conform statutului polițistului”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Filmare cu cei doi polițiști aflați pe câmpul dintre Duda Epureni și Huși, a fost făcută în noaptea de 7/8 iunie. Cei doi polițiști se aflau în timpul serviciului și fost filmați pe câmp după miezul nopții. Unul dormea în mașina poliției, altul se afla alături de o femeie într-o altă mașină de culoare neagră. Mai mulți tineri i-au filmat pe oamenii legii care se aflau în timpul serviciului. În imaginile care circulă pe internet, se pare că sunt surprinse și scene de amor.
Tinerii au fost amenințați să nu publice filmarea
Tinerii care au filmat scenele scandaloase, povestesc că un coleg de-al polițistului care apare pe filmare, s-a deplasat acasă la unul dintre ei și a încercat o negociere, ajungându-se chiar și la amenințări. “Este urât tare ce se întâmplă. Zona este cunoscută pentru astfel de întâlniri. Nu este primul care vine acolo. Când ne-au văzut, au plecat, dar i-am urmărit, mergeau cu viteză mare și le-am pierdut urma”, a povestit unul dintre tinerii prezenţi în zonă.
Polițistul și-a uitat pantofii pe câmp
Polițistul de la Rutieră care a părăsit MCV-ul și s-a urcat într-o mașină neagră cu care o femeie venise pe câmp, s-a descălțat înainte de a urca în autoturism. Al doilea polițist, cel care îl însoțea pe agentul de la Rutieră, a rămas în mașina poliției și s-a culcat. Când și-a dat seama că a fost descoperit, polițistul din mașina neagră a făcut mai multe ture pe câmp, încercând să scape. ”Noi l-am trezit din somn pe poliţistul de frontieră. Părea amețit, de altfel există o înregistrare în care cineva susține că băuse. A coborât din maşină şi nu ştia ce se întâmplă. În timp ce noi alergam dintr-o parte în alta, pentru că fiecare filma, poliţistul din a doua mașina a coborât și a fugit prin nişte boscheţi şi a ajuns la MCV, apoi au plecat în viteză de pe câmp atât maşina poliţiei, cât şi cealaltă”, a spus alt martor. Polițistul a sisținut că s-a dus pe câmp din cauză că avea diaree.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră