StiriEst
9 copii printre care si un bebelus, batuti de tata. Cei mici au ajuns la spital, iar agresorul a fost arestat

Un vasluian e acuzat că îşi bătea crunt copiii, cel mai mic având doar un an. Soţia, în vârstă de 31 de ani, şi cei 9 copii ai cuplului au ajuns la un centru unde primesc ajutor, iar bărbatul a fost reţinut. Oamenii legii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Sălceni, comuna Pochidia, și-a agresat fizic soția și fiica de 15 ani. Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că pe fondul consumului de alcool, persoana bănuită de comiterea faptei sesizate, și-a agresat fiica minoră, lovind-o în mod repetat cu o curea, și ulterior și soția, atunci când aceasta a încercat să îl oprească. În urma activităților desfășurate de polițiști, s-a constatat că în data de 25 iunie, bărbatul ar fi agresat și alți 3 copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 și 7 ani. Trei dintre persoanele vătămate au necesitat acordarea de 2-3 zile de îngrijiri medicale iar o a patra a necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Soția, în vârstă de 31 de ani, precum și cei 9 copii minori, cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani, beneficiază de servicii de găzduire și asistență într-un centru din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. Față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. În urma probatoriului administrat, la data de 01 iulie a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de astăzi acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului. Copiii au povestit lucruri șocante. Minorii se culcau şi se trezeau cu frica în sân, pentru că tatăl reacţiona violent invocând cele mai banale motive: că nu-i place mâncarea, că-i prea rece sau prea caldă, că vorbesc prea tare copiii sau plâng etc. Ei au încercat să ceară ajutorul vecinilor. ”Victimele aruncau bileţele, peste gard, vecinilor prin care cereau ajutor sau li se cerea să sune la 112. De multe ori, în timpul exercitării actelor de violenţă, pentru a nu fi auziţi când copiii plângeau, agresorul dădea muzica la maximum în locuinţă”, au precizat reprezentanţii DGASPC.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră