Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Este oficial! Ei sunt candidatii PSD pentru Parlament! PSD a depus listele la BEJ

Publicat

in

PSD Vaslui a depus miercuri după amiază la la BEJ listele pentru alegerile parlamentare. 

Partidele din județul Vaslui se luptă pentru a prinde cât mai multe portofolii de senatori și deputați. PSD Vaslui, formațiunea care a obținut cel mai mare scor la alegerile locale de luna trecută,  propune aceiași garnitură de politicieni.

Social democrații vasluieni aspiră la alegerile parlamentare la un senator si trei deputați.

Fiind unul din cei mai vechi și mai vocali lideri de la nivel național, președintele Dumitru Buzatu s-a bucurat de libertate de acțiune în întocmirea listelor pentru parlamentare și nu a primit în plic nume „grele” de la centru. Așa se face că nu s-a ținut cont nici de dorințele primarilor, adică fix acele persoane care aduc voturi pentru partid. 

La Camera Deputaților, pe primul loc se află fostul prefect Eduard Popica.

Pe locul al doilea la Camera Deputaților este Adrian Solomon, posesorul unui limbaj „colorat” în comunicarea publică și care are la activ trei mandate de deputat. El s-a remarcat prin faptul că l-a amenințat pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu cu soarta lui Aldo Moro, prim-ministrul Italiei ucis de Brigăzile Roșii în 1978.

Din postura de parlamentar, Solomon a candidat acum patru ani la alegerile locale pentru fotoliul de primar al municipiului Bârlad și, după o luptă strânsă, a pierdut la 2.000 de voturi de liberalul Dumitru Boroș.

Lista locurilor eligibile a PSD este completată de deputatul Irinel Stativă, care a bifat până în prezent trei mandate în Parlamentul României. Locul patru este ocupat de 

Aurel Căciulă, deputat la primul mandat, fost consilier local la Huși.

La Senat, lista este deschisă de actualul senator Gabriela Crețu, fost europarlamentar.

Pe locul al doilea la Senat se află administratorul public al Consiliului Județean Valeriu Caragață. Doina Silistru, unul din veteranii vasluieni ai PSD, nu a mai prins un loc eligibil pe liste.

În urmă cu aproximativ o săptămână primarii social democrați au votat o altfel de listă cu propunerile pentru Parlamentul României. Aceștia au exclus atunci o candidatură a Gabrielei Crețu pe un loc eligibil. Primarii au votat atunci ca lista candidaților pentru Senat sa fie deschisă de Valeriu Caragață, iar pe locul doi s-a situat Gabriela Plăcintă, fostul șef al ISJ Vaslui.

Senatoarea Gabriela Creţu este soția lui Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean din Vaslui și lider al PSD Vaslui.

În 2019, ea a avut o reacţie nervoasă din cauza unor întrebări din partea echipei Pro TV, în cadrul unui reportaj România, te iubesc!

Întrebată ce inițiative legislative a avut pentru a ajuta oamenii care au trimis-o în Parlament, senatoarea a cerut echipei ProTV să iasă afară din biroul ei. 

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.