Știri Vaslui
Sase persoane implicate intr-un accident! Printre ele si un copil de 3 ani

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare și un echipaj specializat, la un accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Călugăreni, ieșirea spre Negrești (vis-a-vis de grupul de firme Antel). La intervenție a fost deplasată și o ambulanță tip B1 aparținând SAJ Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme și șase persoane, între care și un minor în vârstă de trei ani.
La sosirea echipajului de intervenție, au fost găsite două persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 35 ani, care aveau nevoie de prim ajutor. Una dintre victime a suferit un atac de panică, iar cea de-a doua, o contuzie de membru superior. Victimele au primit îngrijiri medicale din partea echipajului ambulanței SAJ Vaslui.
Pompierii au asigurat masuri PSI și au degajat carosabilul.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituția abilitată în acest sens.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră