Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Barbat retinut dupa ce a vrut sa isi incendieze concubina si pe cei doi copii ai acesteia

Publicat

in

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au fost sesizați, prin 112, despre faptul că, în localitatea Fruntișeni, județul Vaslui, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, un bărbat de 38 de ani și-ar fi amenințat fosta concubină și pe copiii acesteia și a incendiat unele bunuri din gospodărie. Bărbatul a dat foc la mai multe haine și la o parte din mobilier, iar apoi și-a amenințat și concubina că o stropește cu benzină. Femeia a reușit însă să scape.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad care au intervenit în temeiul sesizării au securizat familia (persoana vătămată de 33 de ani și cei doi copii minori, de 12, respectiv 13 ani) și au dispus față de barbat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, interzicându-i acestuia să ia legătura cu persoana vătămată și copiii acesteia precum și interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 500 de metri.

Ulterior, în această dimineață, 12 mai 2022, ora 6.45, prezumtivul autor ar fi încălcat masurile dispuse prin ordinul provizoriu de protecție, deplasându-se la locuința persoanei vătămate, și ulterior, la locuința unui vecin unde persoana vătămată se refugiase.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate și dispunerea masurilor legale.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere (prin incendiere), violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Persoana vătămată nu a dorit sa depună plângere pentru nicio infracțiune.

În această seară, în urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 38 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de mâine, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.