Știri Botoșani
Spital lăsat fără telefoane din cauza neplății facturilor. Rudele pacienților n-au mai știut nimic de ei

Spitalul din Botoșani rămas fără telefoane, pentru că administrația a uitat să plătească facturile. După ce a expirat termenul de grație, liniile telefonice fixe au fost tăiate de către operatorul de telecomunicații.
Cel mai mare spital din Moldova, ca număr de paturi, cu cheltuieli lunare de zeci de milioane de lei, a omis să plătească ultimele facturi, iar consecința a fost sistarea serviciilor, relatează Monitorul BT.
Restante la finele lunii iunie, facturile au intrat în faza de întârzieri de la începutul lui august. Astfel, sistemul automat a întrerupt linia telefonică principală.
Deşi problema poate părea una nu foarte gravă, în perioada actuală, linia telefonică a SJU a fost printre singurele modalităţi în care familiile pot ţine legătura cu pacienţii internaţi la Spitalul din Botoșani, sau cu cadrele medicale, mai ales că în unele secţii nu este permis telefonul mobil, relatează sursa citată.
Pacienții au avut de suferit
Astfel, cei care au apelat în acest sfârşit de săptămână la numerele 0231518812, 0231518813 sau 0231518816 au primit mesajul „Ne pare rău, abonatul apelat nu este disponibil. Vă rugăm reveniţi mai târziu”.
„Nu am avut nici cea mai mică posibilitate să luăm legătura. Noi suntem la Santa Mare, ruda noastră nu are telefon mobil. Singura posibilitate era să sunăm pe secție, să întrebăm şi de starea lui. La spital ne-au spus că nu ne lasă să intrăm din cauza pandemiei”, a spus un botoşănean.
Managerul spitalului a intervenit la operatorul de telecomunicații și a remediat problema, iar plata se va efectua marți. Din primele informații, cauza ar fi una birocratică:
Compania de telefonie fixă a fost preluată de un operator de telefonie mobilă. Facturile care veneau de la noul operator nu erau plătite, deoarece contractul era cu vechea firmă. Mai mult, unitatea sanitară nu ar fi fost notificată înainte de suspendarea serviciului
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră