Știri Vaslui
Bărbat condamnat la Vaslui la închisoare cu executare pentru că ar fi iradiat 500 de oameni cu un computer – tomograf fără aviz a fost achitat de Curtea de Apel Iași

Administratorul unei firme cu profil medical, care a fost condamnat pentru că ar fi pus în pericol viaţa şi sănătatea a peste 500 de oameni, a fost achitat de Curtea de Apel Iași, relatează Ziarul de Iași.
Inițial, condamnarea, cu executarea în regim de detenţie, a fost însoţită de o amendă penală de 750.000 lei pentru infracţiuni la siguranţa activităţilor nucleare. Apelul împotriva sentinţei a dus la o soluţie radical diferită: achitarea.
Judecătorii de la Curtea de Apel Iași au apreciat că procurorii exageraseră consecinţele faptelor, luând simpla posibilitate teoretică drept certitudine faptică, iar magistraţii instanţei inferioare le acceptaseră jocul.
Marius B. era administratorul unei firme din Vaslui care se ocupa îndeosebi cu efectuarea de tomografii computerizate pentru pacienţii spitalelor. În noiembrie 2015, firma intrase în faliment, Tribunalul Vaslui dispunând dizolvarea societăţii. Totuşi, ea şi-a continuat activitatea, până în iulie 2016, când a fost supusă unui control coordonat de un inspector al Comisiei Naţionale de Control a Activităţilor Nucleare (CNCAN). Controlul a fost urmat imediat de sigilarea instalaţiei de computer tomograf, dar şi de un denunţ formulat de CNCAN împotriva administratorului. Autorizaţia de utilizare a aparatului CT expirase în octombrie 2015, iar folosirea de surse de radiaţii neautorizate este interzisă. În plus, aparatul prezenta defecţiuni, iar mai multe avize necesare utilizării sale erau expirate. Denunţul a fost preluat spre analiză de procurorii biroului teritorial Vaslui al DIICOT. În iulie 2020, dosarul era înaintat Tribunalului Vaslui, spre judecată.
După expirarea autorizaţiei, firma lui Marius B. decontase servicii de tomografie computerizată pentru 526 de persoane. Mai grav, alte 31 de persoane fuseseră supuse investigaţiilor fără a avea o trimitere de la medic.
În cazul acestora din urmă, nivelul radiaţiilor încasate în urma investigaţiilor pleca de la 1,344 mSv, urcând până la 37,116 mSv, de aproape 40 de ori mai mare decât limita legală maxim permisă pentru populaţia generală.
Marius B. a primit o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni de detenţie, iar firma sa a fost amendată cu 750.000 de lei.
În analiza contestaţiei înaintate de inculpat, magistraţii Curţii ieşene de Apel au văzut lucrurile altfel, precizând că „nu s-au evidenţiat cazuri de examinări repetate pentru acelaşi pacient şi nici supraexpuneri ale pacienţilor”.
Întregul articol poate fi citit în Ziarul de Iași.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră