Tragedie noaptea trecuta in localitatea vasluiana Corni Albesti. Un barbat in varsta de 45 de ani, și – a înjunghiat soția, o femeie in varsta de...
Vârstnicii din comuna Albești a fost chemați de autoritățile locale să petreacă la Sărbătoarea Toamnei. Evenimentul este organizat de zece ani, iar cei prezențis-au bucurat de preţuirea primarului Monica Amanci, dar şi de câteva clipe de muzică autentică. Peste 300 de personae, tineri și bătrâni, au păşit pragulcăminului cultural din satul Albești, pentru a marcaZiua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. ”Este o sărbătoare dragă sufletului meu, fiindcă avemdatoria să ne arătăm recunoștința şi respectul cuvenitcelor care au contribuit de-a lungul vieţii la realizareasocio-economică și culturală a comunității noastre. Ledoresc tuturor, celor care ne pot fi părinţi sau bunici, bucurie în suflet, puterea de a depăşi cu înţelepciuneprovocările zilelor noastre”, a declarant primarulMonica Amanci. Devenită deja tradiţie, premierea cuplurilor care au jumătate de secol de trai în comun, a fost şi anul acestaprintre priorităţile autorităților din Albești. ”Din păcate, de la an la an avem tot mai puțin cupluricare ajung la 50 de ani de căsnicie. În acest an, avemdoar 4 perechi, care reprezintă un model pentrugenerațiile mai tinere. Merită toată atenţia şi aprecierilenoastre”, a mai spus Monica Amanci. Cele patru cupluri sărbătorite au primit din parteaedilului câte o diplomă,...
UPDATE Un autobuz care efectua curse regulate Vaslui – Albeşti a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier la ieşirea din municipiul Vaslui, pe DN24, în localitatea...
Orbit de băutură, un bărbat de 61 de ani din satul Corni Albeşti, judeţul Vaslui, şi-a omorât iubita, apoi şi-a pus capăt zilelor într-un mod înfiorător. Fiica...
Anul școlar 2019 -2020 va fi unul când elevii comunei Albești din județul Vaslui vor beneficia de condiții optime pentru învățat. Conform primarului Monica Amanci„în această...