Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Jale pe drumuri! Utilajele Goscom au fost trase pe dreapta, iar materialul antiderapant s-a evaporat

Publicat

in

Zăpada si viscolul au creat probleme și in Moldova. In judetele Vaslui, Suceava si Botosani, circulatia este ingreunata din cauza poleiului, iar zeci de localitati sunt izolate. In unele zone autorităţile au decis să restricţioneze traficul de mare tonaj până se va îmbunătăţi vremea.
Circulatia pe toate drumurile din judetul Vaslui este ingreunata de caderile abundente de zapada inggetata. Peste 20 de drumuri comunale sunt inchise, mai multe sate fiind izolate. Pe sosele s-a format polei si din aceasta cauza salvarile ajung cu intarzieri la solicitari. Nici pe strazile din orasul Vaslui nu este mai bine, nu a fost imprastiat material antiderapant, iar utilajele au intervenit cu intarziere. Boss-ul de la Goscom are alte preocupari decat deszapezire, iar edilului se pare ca ii este frica sa il puna la treaba.
Vasluiul a aratat mai degraba cu un oras abandonat, o crasa nesimtire si o uriasa bataie de joc.

Potrivit Institutiei Prefectului Vaslui, vremea severă se mentine pana pe 22 martie. Vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Cu atât mai mult, pe fondul intensificărilor de vânt, va apărea viscolul, care va
spulbera zăpada depusă.
“Drept urmare, pentru o circulaţie în condiţii de siguranţă, vă recomandăm să circulaţi cât mai preventiv posibil.
Ploaia, lapovița, ninsoarea și vântul îngreunează circulația rutieră.
De aceea, trebuie să reduceţi viteza, astfel încât aceasta să permită oprirea fără probleme, având în vedere că distanţa de frânare, în asemenea condiţii, este mult mai mare.
Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la manevra dorită.
Fiți atenți în special la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.
Nu opriți și nu staționați în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe.
Dacă traficul este aglomerat, precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare.
Dacă vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, a lapoviţei sau a ninsorii, folosirea luminilor de către toţi şoferii reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
În aceste condiţii, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de climatizare şi dezaburire!
Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Măriţi distanţa de siguranţă dintre autovehicule!
Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, prin cauciurile de iarnă sau lanţuri, în caz de nevoie.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor neechipate cu anvelopele de iarnă, fără a face referire la vreo dată calendaristică, atât timp cât drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Sfătuim în final şi pietonii să-şi sporească atenţia în deplasare, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile mai ales după lăsarea întunericului şi când vizibilitatea este redusă și să se asigure foarte bine înaintea traversării drumurilor, se arata intr-un comunicat.

Iarna a pus stăpânire si pe judeţul Suceava. Zăpada a depăşit în unele localităţi şi jumătate de metru. Circulatia in multe zone, inclusiv spre
Vama Siret, a fost blocata mai multa vreme din cauza masinilor mari care au derapat. Se circula greu si pe toate drumurile naționale din judetul Botoșani, din cauza ninsorilor și a viscolului. Pe toate drumurile s-a depus un strat consistent de zăpadă si gheata astfel încât drumarii recomandă șoferilor să circule cu maximă prudență. In Botosani traficul pentru vehiculele de peste 7,5 tone a fost restrictionat.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.