StiriEst
Un calugar face dezvaluiri despre Preasfintitul porno si homosexualii din BOR

Părintele Hrisostom, un calugar din Neamt a fost găsit de Serviciul de Investigaţii Criminale. Credincioșii bănuiau că el a fost răpit.
Părintele Hrisostom Filipescu, dat dispărut de ceva vreme și căutat cu înfrigurare a fost găsit polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul I.P.J. Neamț.
Părintele Hrisostom Filipescu se află pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene, se arată în comunicatul Poliției Neamț, dar nu se preecizează care stat. „IPJ Neamț informează că în urma activităților întreprinse de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul I.P.J. Neamț, bărbatul de 33 de ani (părintele Hrisostom Filipescu n. red.), din localitatea Țibucani, a fost depistat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, iar la solicitarea acestuia nu se poate comunica locația exactă în care se află”, precizează polițiștii.
Părintele Hrisostom, unul dintre cei mai apreciaţi
Până astăzi, nimeni nu știa nimic despre locul şi starea în care se află părintele Hrisostom Filipescu, egumenul Schitului „Sfânta Maria Magdalena“ din Ţibucani, județul Neamț și unul dintre cei mai apreciați monahi, psiholog clinician la C.R.R.P.H. Păstrăveni și doctorand în Neuroștiințe.
În jurul dispariției sale misterioase s-au conturat numeroase ipoteze. Unii spuneau că ar fi fost răpit și este ținut sechestrat. Alții, că ar suferi de anumite afecțiuni psihice. Ori că e plecat într-un tur al Europei. Majoritatea credincioșilor care veneau la el pentru îndrumare și binecuvântare. Cu toţii, sunt îngrijoraţi.
Cum a inceput totul
In urma cu doua saptamani, Hrisostom Filipescu ameninta ca va publica mai multe dovezi despre homosexualitatea din BOR.
El afirma atunci ca “jumătate din Sinodul BOR e plin de homosexuali și pedofili!” Imediat, pe pagina sa de Facebook au început să apară postări, distribuiri și comentarii ostile la adresa conducerii BOR:
„Jumătate din Sinodul BOR e plin de homosexuali și pedofili! Corneliu Bârlădeanu (fostul episcop de Huși, filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu un bărbat, posibil minor-n. red.) a câștigat zilele trecute procesul! Amenință că dacă el va pica îi toarnă pe toți!!! Afară din Sinod pedofilule! Are statut de episcop retras la Văratic și în primăvară va fi uns episcop pentru românii din Serbia! Restul e can-can!
Catedrala Neamului este COLECTIV #Boicotsfințire 2018. Propun transformarea acesteia în spital de arși ca o aducere aminte peste sute de ani de tragedia de la colectiv!!! Avem catedrală Patriarhală, nu ne mai trebuie alta!!! ”. Mai mult, Hrisostom a stat de vorba cu cativa reprezentanti ai presei si a afirmat ca detine imagini compromitatoare cu anumite personaje pe care Biserica le protejeaza si remunereaza. Pe retelele de socializare a si fost postata o astfe de imagine, dar ea a disparut la scurt timp.
Preasfințitul porno, Corneliu Onila, rămâne episcop, cu reședință și bani din partea BOR
Biserica Ortodoxa Romana si evident Sfnatul Sinod, nu sunt de acord cu ”moartea păcătosului”, nici ”îndreptarea lui”,. De un an de zile se arunca praf în ochii lumii și să bage gunoiul sub preș. Corneliu Onilă este mentinut episcop retras deoarece asa e mai bine pentru Biserica. Dincolo de metafore stau înșirate o seamă de neadevăruri. În primul rând, Onilă (episcopul de Huși) s-a retras dar NU a fost caterisit. Si daca Onilă ar ajunge ”simplu călugăr”, o fi bine ca în sânul BOR să avem un călugăr presupus pedofil și homosexual?
De ce nu dorește Sinodul, în special Patriarhul Daniel, să facă curățenie printre episcopii cu probleme morale grave? Actul lui de retragere nu trebuia să fie suficient pentru Sinod, la fel cum actul de retragere a lui Pomohaci nu a fost suficient pentru Arhiepiscopia de Alba-Iulia care l-a cercetat și, în final, caterisit. Ce a făcut, de fapt, Sinodul cu cazul Onilă? A ascuns gunoiul sub preș, confirmând zvonurile că în toată această perioadă de timp s-au dus aprige negocieri, ajungându-se chiar la amenințări cu devoalarea altor cazuri de arhierei cu aceleași metehne ca a celui de la Huși. Și, ca să ”nu facă tulburare” au aburit opinia publică cu ”retragerea”, mizând pe memoria scurtă a oamenilor.
Nu, nu s-a dorit nicio clipă să se facă curățenie în rândul capilor corupți moral și legal ai BOR, Patriarhul Daniel fiind prea ocupat sa adune bani pentru Catedrala Neamului. Altfel spus, imoralitatea a învins Sinodul BOR.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor