Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Microbuzul cu olimpicii din Bacau s-a răsturnat la Cluj. Sunt 11 victime dupa ce soferul a adormit la volan

Publicat

in

Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puţin timp, pe raza localității Căpușu din județul Cluj. Un microbuz cu 18 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, după ce şoferul ar fi adormit la volan. Un accident rutier a avut loc, sâmbătă după-amiază, pe raza localității Căpușu, din Cluj. Conform primelor informații, un bărbat de 51 de ani, care conducea un microbuz pe direcția Cluj – Oradea, ar fi adormit la volan, a pierdut controlul asupra volanului, ieșind în afara carosabilului. 11 victime în accidentul de microbuz de la Căpuşu

În urma impactului, 11 persoane au fost rănite. Opt dintre persoanele rănite sunt minori, unul de 17 ani este în stare grava, ceilalți sunt conștienți.

Cei 11 elevi implicaţi în accidentul de la Căpuşu Mare făceau parte din lotul de olimpici la Biologie al judeţului Bacău şi mergeau la Oradea, unde urmează să se desfăşoare luni, 22 aprilie, etapa naţională a Olimpiadei de Biologie.

Microbuzul aparţine firmei Fartadi Bus SRL, din Mărgineni, judeţul Bacău, şi a fost preferat de părinţi ca mijloc de transport. 

„Le-am oferit posibilitatea transportului cu autocarul sau cu trenul, pentru că şi eu sunt şofer şi ştiu ce presupune un drum atât de lung, dar au preferat această variantă”, a spus inspectorul general şcolar.

Zece dintre cei 11 răniţi au fost transportaţi la spital în Cluj. Cel de-al 11-lea, un tânăr în vârstă de 17 ani, a fost dus cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primire a Urgenţelor Târgu Mureş.

La fața locului au ajuns echipaje ISU și ale Poliției.

Avand in vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale de la fata locului.

S-a solicitat un elicopter SMURD pentru preluarea victimelor.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.