Ignatie in fata a peste 20.000 de credinciosi: “Un om care isi asuma neputintele, este un om demn”

Peste 20.000 de credincioşi ortodocşi au participat la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Bucovinenii îl cinstesc în mod deosebit pe Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul oraşului. Această zi comemorează momentul aducerii sfintelor sale moaşte în Cetatea Sucevei, în anul 1786, atunci moaştele Sfântului Ioan fiind aduse de la Zolkiew – Polonia. 

Admitere Facultatea de Geologie

Sfânta Liturghie a fost oficiată de 6 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, cei peste 20.000 de preoţi şi credincioşi au mers în procesiune cu sfintele moaşte pe străzile principale ale oraşului.Curtea mănăstirii a fost neîncăpătoare ieri, 24 iunie, pentru miile de pelerini veniţi încă din ajun, cu buchete de sânziene în mâini, să se închine la moaştele sfântului şi să participe la evenimentele religioase. Sărbătoarea a continuat cu săvârşirea Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat în faţa mănăstirii, de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Împreună cu Părintele Mitropolit au mai slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen – Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Ignatie – Episcopul Huşilor,  Preasfinţitul Părinte Macarie – Episcopul ortodox român al Europei de Nord şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul – Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Alături de soborul de ierarhi, au fost invitaţi părinţi stareţi şi stareţe din toate mănăstirile eparhiei, precum şi autorităţi judeţene şi locale. Răspunsurile liturgice au fost date de corala arhiepicopiei.

Ignatie: “Pocăinţa înseamnă asumarea păcatelor pe care le săvârşim”

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a participat la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, din municipiul Suceava.

După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul Huşilor a rostit în fața miilor de oameni un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre exemplul pe care îl constituie sfinţii pomeniţi în această zi, pentru viaţa fiecăruia dintre noi. Despre Sfântul Ioan Botezătorul a afirmat că este cel care ne învaţă pocăinţa, într-o lume a îndreptăţirii de sine:

„De la Sfântul Ioan Botezătorul învăţăm ce înseamnă pocăinţa. Lumea în care trăim noi astăzi este o lume care permanent caută să se îndreptăţească. Foarte rar ne asumăm neputinţele şi păcatele care ne locuiesc. Cel mai adesea ne apărăm, ne îndreptăţim, şi facem aceasta instinctiv, aproape natural.

Când cineva încearcă să ne arate că nu mergem pe calea cea bună, că nu am luat calea credinţei, a curăţeniei, când devoalează o neputinţă a noastră, un păcat, noi, în mod spontan, ne apărăm, ne îndreptăţim, chiar dacă în faţa propriei noastre conştiinţe ştim că suntem aşa cum ne-a descoperit semenul nostru.

Îndreptăţirile de sine sunt cele care ne dezumanizează cel mai mult. Un om care se îndreptăţeşte este deja un om care renunţă la demnitatea sa. Un om care îşi asumă neputinţele, este un om demn, nu fuge de întâlnirea cu sine însuşi. Poate de aceea unora le este foarte greu să se spovedească, pentru că nu este uşor să te întâlneşti cu tine însuţi şi să vezi tot întunericul din tine. Părintele Sofronie Saharov ne spune că licărul de îndumnezeire al omului  începe în momentul în care el îşi conştientizează propria stare de nimicnicie, propriul iad.”

Ignatie a explicat totodată că pocăinţa presupune mai mult decât înnoirea minţii:

„Pocăinţa înseamnă asumarea păcatelor pe care le săvârşim. Ea este mai mult decât schimbarea radicală a unei mentalităţi păcătoase. Sfântul Ioan Botezătorul a predicat contemporanilor faptul că, prin pocăinţă, trebuie să înţelegem, în primul rând, o debarasare totală faţă de păcat. Să îl smulgem din suflet şi să nu mai acceptăm nicio formă de coabitare cu el. Este decizia radicală de a întoace spatele păcatului. Numai astfel putem să ajungem şi la schimbarea minţii, a mentalităţii noastre fisurate de păcat. De aceea nu putem gândi unitar şi nu putem să avem unitatea propriei noastre fiinţe. Trăim dezbinat în noi înşine, iar această dezbinare o răspândim şi în jurul nostru. Păcatul este cel care dezbină propria noastră fire, ne risipeşte şi astfel, ne găsim foarte greu linştea!

Într-o lume a îndreptăţirilor, Sfântul Ioan Botezătrul ne dă pocăinţa ca antidot.”

În cuvântul său, Preasfinţitul Ignatie a făcut referire şi la mărturisirea credinţei ca act conştient, trăit, mai ales când, subtil, ni se inoculează ideea că aceasta nu ar avea fundament real: „De la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava învăţăm mărturisirea. Cel care îl chinuia, încerca să-l convingă să se lepede de Hristos, spunându-i să se lase de basmele şi poveştile despre Hristos. Sfântul Ioan dă o replică plină de curaj celui care încerca să îl clatine în credinţa puternică. Credinţa era viaţa lui, nu era o simplă ideologie. Nu putea renunţa la Hristos, căci ar fi renunţat la sine însuşi. Dă următoarea replică: „nu sunt poveşti ceea ce îţi spun, pentru că Hristos a murit pentru mine, S-a răstignit pentru mine, a înviat pentru mine, nu este un basm!”.

Subliminal, mulţi încearcă să ne spună că ceea ce noi credem este o poveste, un basm. În zilele de sărbători, jurnalele de ştiri care fac relatări despre evenimentele religioase încep, în general, cu acelaşi clişeu: „se zice că…, se crede că…, se povesteşte că…”. Fără să ne dăm seama, ni se inoculează gândul că credinţa noastră este un basm, că nu are un temei puternic. Sfântul Ioan cel Nou îl mărturiseşte pe Dumnezeu, mărturisirea fiind iubire asumată. Mărturisirea credinţei în Hristos are multă nobleţe şi foarte mult firesc. A vorbi despre credinţă, într-o lume tot mai ostilă faţă de valorile credinţei, înseamnă un act de curaj. Vorbeşti de lucrurile care te locuiesc şi dau demnitate fiinţei tale.”