Știri Vaslui
Tanar mort in urma unui grav accident

Un accident rutier grav a avut loc, luni pe DN7, în județul Argeș. Trei persoane au murit în urma unui impact devastator. În evenimentul rutier a fost implicat și un tânăr de 25 de ani din Bârlad.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat că pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, a avut loc o coliziune între două autoturisme şi un autotren, soldată cu trei persoane decedate.
În urma impactului, TIR-UL, care era încărcat cu butelii de oxigen, a părăsit partea carosabilă, a rupt glisiera și a căzut într-o râpă. Șoferul camionului a reușit să se salveze la timp.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Din primele verificări efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că unul dintre autoturismele implicate în eveniment era condus de un bărbat de 29 de ani din Miercurea Sibiului, judeţul Sibiu. În timp ce circula pe DN7, din direcţia Piteşti către Râmnicu Vâlcea, a intrat în coliziune, în împrejurări care urmează să fie stabilite, cu un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.
„Din impact, ansamblul auto, care transporta peste 100 de butelii cu oxigen (din care circa jumătate aveau încărcătură), a părăsit partea carosabilă, în partea stânga a sensului său de deplasare, într-o zonă cu diferenţă de nivel, iar o parte din butelii s-au împrăştiat pe carosabil. De asemenea, în urma impactului, componente ale autoturismului s-au desprins, avariind un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Piteşti, care se deplasa (…) spre Râmnicu Vâlcea”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Trei morți
Conform sursei citate, la faţa locului a fost constatat decesul pasagerului de pe locul din faţă din primul autoturism, care avea volan pe dreapta, și era condus de șofeurl sibian. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani din comuna Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa.
Șoferul sibian şi un bărbat de 25 de ani din Bârlad, judeţul Vaslui, au fost transportaţi la o unitate medicală în stare foarte gravă. Amândoi au murit la scurt timp.
„Ceilalţi doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, precizează IPJ Argeş.


-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră