Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Barbatul care promitea permise de conducere pe facebook a fost arestat

Publicat

in

Bărbatul care promitea pe reţelele sociale că poate obţine permise de conducere pentru cine are nevoie a fost arestat pentru trafic de influenţă.

Magistrații au dmis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și au dispus arestarea preventivă a inculpatului ACSÎNTE ANDREI CONSTANTIN pentru săvârşirea a patru infracţiuni de trafic de influenţă, pe o perioadă de 30 de zile. Instanța a respins cererea inculpatului privind luarea unei alte măsuri preventive mai blânde, respectiv arestul la domiciliu. În baza art. 229 Cod de procedură penală sesizează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui în legătură cu minora Acsînte A. în vârstă de 6 ani domiciliată în sat Guşiţei, comuna Dimitrie Cantemir, la familia Acsînte Florin şi Elena Carmen.

În baza art.275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în comunicatul instanței. 

Bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 2 și 7 ani. 

Vă reamintim că în cursul zilei de ieri, 13 mai, poliţiştii anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au pus în executare două mandate de percheziţie la locuinţele unei persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale şi ulterior punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat (persoană fără calitate specială), pentru comiterea a 4 infracţiuni de trafic de influenţă.

În fapt, în perioada august 2020 – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 28 de ani, a postat pe reţele de socializare anunţuri de obţinere a permisului de conducere, împrejurare în care a fost contactat de persoane interesate, pe care le-a convins că are influenţă asupra unor funcţionari publici care au în competenţă eliberarea acestor documente, precizează sursa citată.

În aceste condiţii, a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 900 şi 1.650 de euro, pentru a le obţine doritorilor permise de conducere valide.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.