Deca-șeherezadele Marocului / Ultima parte /Gabriela DOBOȘ

8. Marocul are punctele cardinale scurte. Orașul Fes s-a așezat pe singura diagonală lungă, cea care leagă intercardinala SV de NE. Este un oraș vechi și blând. L-am prins într-un anotimp incert, cu nopți iernatice și zile deșertice, cu flori timid înflorite și vânturi iscoditoare. Medina îi este mai strâmtă decât a Marrakech-ului dar la fel de pestriță, colorată, aromată de mirodenii și pestilențiată de tăbăcării. La parter, cam aceleași mărfuri se târguiesc după răsăritul Soarelui, iar pe terase orașul pulsează mult după ce apune Luna. Superbele riad-uri au pereți comuni triști, străpunși de ferestre puține și mici. Unele sunt învecinate prin ulițe întunecate, late cât un om. Interioarele sunt răcoroase, înalte, dichisite, camere nebănuit de spațioase. Arta magrebiană este captivă în pardoseli, ferestre false, uși vitrate, murale filigranate. În contrast debusolant sunt clădirile moderne care căptușesc acest leagăn al civilizației africane, prisăci cenușii cu antene parabolice dese, cocoțate la înălțimea celor 350 de minarete din Fes.

9. În van s-a străduit Soarele să se dividă în șapte culori spectrale, ori omul să născocească pigmenți. Nici o nuanță și nici un ton nu i-a scăpat albastrului în Chefchaouen. Pentru mine, este felul cerului de a trece prin toate stările lui sufletești. Pentru băștinași, este culoarea Raiului, locul în care vor ajunge negreșit, intermediați de moschei. Nici nu au altfel cum. Minaretele priponesc în toate colțurile și în punctele de forță cetatea deșirată pe fațada sudică a unui pinten metamorfic. Muftii se întrec în incantații de cinci ori în mersul firesc al unei zile urmărite de noapte. La fiecare rugăciune diurnă, păsările uită să mai cânte, turiștii rămân catatonici, iar supușii care râvnesc la albastrul absolut sunt perfect aliniați în moschei, cu fața spre Mecca. Nocturn, muftii tulbură vise, pun capăt coșmarurilor ori le cântă celor care le așteaptă ruga amplificată cu… distort. Pavajul, pereții, tâmplăriile, zăbrelele, urzelile din lână sau mătase, jardinierele, fântânile, mașinile, reflexiile, chiar și pietrele care fixează uși, toate trec de la albastru ceriu la albastru electric. Și invers. În contrast sunt doar pisicile portocalii, turiștii dichisiți complementar ori vreun apus anapoda care devine, prin roșu, galben ori portocaliu. Măgăruși cenușii și pufoși, struniți cu funii albastre, suie sprinten pe potecile cerii, împovărați cu prundiș, ciment, gunoi ori te miri ce. În susul cetății umblă mai des, feriți de turiștii care colcăie în miezul sau în josul medinei, înnebuniți să plece cu trofee fotografice. Până târziu în noapte, Chefchaouen zumzăie. Cetatea adoarme la adăpostul muntelui în care se blochează norul țesut în câteva ceasuri de tutunul și canabisul turiștilor ajunși în destinația de neratat din viața lor timpurie.

10. Marocul ar fi trist fără Chefchaouen. Cetatea are exotism unic, care nu o lasă să se odihnească vreodată în cele 24 de ceasuri. Ori în an. Nu are turismul select din Casablanca, primitivismul Saharei, altitudinea Atlasului, nici atitudinea orașelor cu medine și riaduri din acest colț de Africă. Măgăruși dresați, mini-microbuze furioase sau spinări de localnici harnici suie și coboară fără răgaz bagajele celor abia sosiți, în tranzit ori pe punctul de a schimba continentul. Liniștea și haosul conviețuiesc. La fel și situațiile în care ulițele sunt zidite de oameni, ori clipe nesfârșite în care nu se aud pași; comercianți care nu găsesc timp să-și facă monetarul sau zile în care le cântă în buzunare puțini dirhami. Toți oamenii cetății sunt artizani. Țes, cos, împletesc, cioplesc, brodează, sculptează, pictează, scrijelesc marmura, modulează fierul ori argintul, coc prăjituri ori pâine. Cei mai mulți vânzători sunt bărbați. Berberii își feresc femeile. Le țin ascunse în case sau sub multe cârpe, muncitoare, analfabete, deci supuse. Extrem de puține sunt în prăvălii sau fac față dialogului în franceză ori în engleză. Nicăieri în Maroc nu am văzut mai multe jallabia ca aici. Curate și purtate demn. Mai ales la strigările muftiilor.

Compătimesc daltoniștii care nu au cum să treacă prin ei toate tonurile, nuanțele și petele cromatice ale albastrului din cetate, chiar și cel reflectat de Lună și de stele ori cel care răsare în visele diurne și apune în cele nocturne. Îi păstrez ceriul și după ce Chefchaouen-ul s-a făcut mic în urma mea. L-am lăsat înfofolit în nori albaștri, pregătiți să primenească fortăreața turistică. Decolarea peste malurile înspumate ale Tangerului a pus punct celor 10 zile din a doua oară. După o planare turbulentă, pasărea de fier a găsit locul în care să înnoade Africa de continentul meu.